Ce secrete ascunde Insula Sf. Elena, „Hanul Atlanticului”, locul îndepărtat din lume unde a fost exilat împăratul Napoleon?

Insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic a devenit celebră pentru că aici a fost locul de exil pentru împăratul francez Napoleon Bonaparte între 1815 și moartea sa în 1821. Ea este situată în sudul Oceanului Atlantic, fiind extrem de singuratică; pentru a ajunge aici trebuie parcurși 1.800 km dinspre Africa sau 3.500 km dinspre Brazilia.
De la distanță, insula pare lipsită de vegetație, dar, pășind pe țărmul ei, impresia se schimbă radical. Vegetația din interior îi conferă acestei insule, lungă de 17 km și lată de 10,5 km și având suprafața de 122 kmp, aspectul unei veritabile grădini botanice. Aici se întâlnesc fagi (aduși de europeni), conifere, bambuși, bananieri, cedri, eucalipți. Proliferarea acestei vegetații este favorizată de climatul subtropical moderat, de alizeul de sud-est și apele reci ale curentului maritim din Atlanticul de Sud. Pe insulă s-au aclimatizat și broaștele țestoase uriașe aduse din Insulele Seychelles. Nu lipsesc nici munții. Sunt, însă, scunzi. Astfel, Muntele Acteon are 875 metri înălțime, în timp ce Diana Peak măsoară 823 metri înălțime, iar High Peak – 797 metri. Aceste înălțimi sunt părți ale unui con vulcanic. De altfel, întreaga insulă reprezintă un rest dintr-un con vulcanic ce, în trecut, era mult mai mare. Se apreciază că vulcanul a fost activ cu 14 milioane de ani în urmă.
Primul navigator care a pus piciorul pe insulă a fost portughezul Juan de Nova Gastello în 1502. El i-a dat numele ce-l poartă și în prezent. Primii locuitori au fost portughezul Fernando Lopez cu doi soldați și 6 sclavi (dintre care 4 femei), debarcați de Alfonso Albuquerque, comandantul unei nave în drum spre India, pentru că s-au răzvrătit. A fost vizitată de englezi în 1588, luată în stăpânire de olandezi în 1600 și cedată Angliei în 1661, în schimbul unor teritorii de la Capul Bunei Speranțe. Ea a fost administrată din 1673 de Compania britanică a Indiilor de Est, iar din 1833 direct de Marea Britanie; în prezent, este teritoriu dependent de Marea Britanie. Insula, fiind în calea drumurilor maritime, a fost numită în trecut și „Hanul Atlanticului”. La ora actuală, Sf. Elena numără circa 4.200 de locuitori.
Primul vizitator prestigios al insulei a fost, în 1676, astronomul englez Edmund Halley, care a sosit aici pentru a observa trecerea planetei Mercur. Charles Darwin a vizitat, și el, insula în 1836. Ea a constituit locul de deportare a multor șefi de trib din Africa, care se opuneau colonizării, iar, în timpul războiului anglo-bur (1899-1902), aici au fost aduși prizonieri buri.
Dar această insulă este renumită în întreaga lume ca fiind locul în care a fost exilat și a murit, la 51 de ani, Napoleon Bonaparte. Fostul împărat al Franței a stat, între 1815 și 1821, în localitatea Longwood, unde, ulterior, s-a amenajat și casa-muzeu. Documentele păstrate în arhivă, ce se află în interiorul vechiului fort din Jamestown, arată că guvernatorul Insulei Sf. Elena din timpul exilului lui Napoleon, Hudson Lowe, a primit, din partea lordului Bathurst de la Departamentul de război britanic, instrucțiuni amănunțite cu privire la tratamentul ce trebuia aplicat fostului împărat francez. În primul rând, Napoleon era denumit „generalul”, ca și când nu ar fi fost niciodată împărat al Franței. I-au fost lăsate vesela, mobila, cărțile și vinul. I s-au luat banii, diamantele, biletele de bancă, pentru a se preveni folosirea lor în vederea unei eventuale evadări de pe insulă. Napoleon trebuia, întotdeauna, să fie însoțit de un ofițer englez din garnizoana puternic întărită a insulei. Orice scrisoare expediată sau primită de Napoleon era cenzurată. Nu se admitea acostarea în portul insulei decât a navelor de război britanice și a celor aparținând Companiei Indiilor de Est.
Napoleon își lua masa în doar șapte minute. Era un om foarte sobru. Mânca foarte puțin și era cumpătat la băutură. Întotdeauna vomita când îl apucau accesele de furie. În timpul captivității, lui Napoleon îi plăcea să citească cu glas tare membrilor suitei din scrierile lui Racine și, în mod deosebit, piesa „Andromaca”. În registrul de înmormântare, păstrat în arhiva din Jamestown, scrie: „Napoleon Bonaparte, fost împărat al Franței, a murit la 5 mai 1821 în vechea casă din Longwood și a fost înmormântat pe proprietatea lui Richard Torbett”. Numele lui Napoleon se află trecut între Edmond Hawes, locuitor al insulei, și Maria Mills, soția maiorului de artilerie Mills din garnizoana de pe Insula Sf.Elena. Acum, mormântul lui Napoleon de pe insulă este gol. La 19 ani după moartea sa, rămășițele pământești ale lui Napoleon au fost exhumate și reînmormântate cu toate onorurile în Domul Invalizilor din Paris.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *