De ce papa Francisc a purtat, la un moment dat, o tunică cu simbolul „uriaşului din Atacama” din Chile?

O imagine a devenit virală pe rețelele de socializare în anul 2018, arătându-l pe Papa Francisc purtând o tunică verde cu un motiv pe care mulți îl consideră ciudat, dar care are o explicație clară și concisă. Acel motiv îl reprezintă pe uriașul (gigantul) Atacama, o figură de 119 metri lungime existentă în deșertul Atacama, în Chile. Ce relație ar putea exista între Pontiful Suprem și zeitatea străveche desenată în deșertul chilian?
Dar, ce este gigantul Atacama? Este un geoglif de 119 metri lungime, desenat pe un teritoriu inclus în Deșertul Atacama din Chile. Se crede că figura ar fi fost realizată de vechii locuitori ai zonei între anii 900 – 1450 şi că ar reprezenta zeitatea Tunupa-Tarapaca, care a făcut o călătorie de la Lacul Titicaca până în Oceanul Pacific. Această zeitate ar fi făcut minuni în zonă, având cunoștințe avansate în comparație cu localnicii.
În 2018, între 15 și 18 ianuarie, Papa Francisc a vizitat Chile. Înainte de sosirea Papei, s-au organizat o serie de activități protocolare și a fost planificată și realizarea de altare și podoabe pentru împodobirea locurilor care urmau să fie vizitate. Pregătirile au inclus și confecționarea de îmbrăcăminte pentru episcopi și chiar pentru papă. Un grup de voluntari de la Atelierul Costanera a început să facă podoabele pentru cele trei liturghii pe care Papa le-a celebrat în Chile. Margo Ojeda, directorul proiectului, a declarat presei că au fost însărcinați să realizeze 178 de tunici pentru episcopi, precum și pânzele, adică materialul textil care îmbracă altarul.
Dar, de ce a fost reprezentat „uriașul din Atacama” pe tunica papei în timpul vizitei sale din Chile? S-a stabilit ca fiecare zonă a țării să aibă propria sa simbolistică în îmbrăcăminte și ornamente. De exemplu, pentru oraşul Santiago, tunica era verde si avea printre decoraţiuni un ciorchine de struguri; tunica pentru oraşul Temuco a fost roșie, simbolizând sângele vărsat de poporul mapuche. Iar pentru zone din jurul deşertului Atacama, s-a ales ca simbol „uriaşul din Atacama”. Aşadar, simbolul ales pe îmbrăcămintea papei are rolul de a face cunoscută tradiţia din Chile şi nu are vreo legătură cu vreun mister extraterestru, așa cum s-a comentat mult pe rețelele sociale. Deşi este bizar că reprezentantul creştinilor catolici are pe haine un zeu antic din America de Sud.
 
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *