S-au „trezit” roboţii şi încep să elimine oameni? În Coreea de Sud, un om a fost strivit de un robot într-o fabrică

Ştirea o cunoaşteţi din mass-media principală, apărând şi la televizor: în Coreea de Sud, un bărbat a fost omorât de un robot responsabil cu ridicatul cutiilor de legume, şi asta pentru că robotul, care l-a strivit pe bărbat, nu ar fi reușit să-l deosebească de cutiile de alimente. Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul, un angajat al unei companii de robotică în vârstă de 40 de ani, inspecta robotul. Brațul robotizat, confundându-l pe bărbat cu o cutie de legume, l-a prins și i-a împins corpul pe banda transportoare, zdrobindu-i fața și pieptul. În martie, 2023, un alt sud-coreean în vârstă de 50 de ani a suferit răni grave după ce a fost prins de un robot în timp ce lucra la o fabrică de piese auto.
Să fie doar o defecţiune tragică a robotului? Sau a fost un act intenţionat al „inteligenţei artificiale”? La sfârșitul lui martie 2018, o știre șocantă făcea înconjurul lumii: un accident mortal (soldat cu o victimă) care a fost realizat de o maşină autonomă (care se conduce singură, fără şofer) în statul Arizona (SUA). Așa cum am scris în articolul din 27 martie 2018 – Accidentul mortal cu o maşină autonomă Uber: un alt semn al trezirii inteligenţei artificiale malefice “SkyNet”? – mă întrebam atunci dacă nu cumva se activează uşor inteligenţa artificială malefică Skynet, pentru a face distrugeri şi a omorî oameni.
Pentru cine nu cunosc încă, Skynet este nevăzutul personaj negativ din trilogia de filme „Terminator”. Conform filmului SF „Terminator”, Skynet este o inteligență artificială ficțională, bazată pe o rețea de computere și sateliți, construită pentru a coordona întreaga apărare strategică a SUA şi a aliaților, înlocuind factorul de decizie uman. Incredibila viteză de calcul și rațiunea rece îl fac cu mult superior comandanților umani. Poate să ia decizii foarte rapid și să conducă operațiuni militare cu eficiență si viteză foarte ridicată. Sistemul de supercomputere dispune de procesoare cu rețea neuronală, care îi permit să gândească precum oamenii și să învețe în progresie geometrică. Viteză de procesare maximă: 60 de teraflopi. Skynet devine conștient de propria existență și încearcă să comunice cu creatorii umani, dar aceștia intră în panică și încearcă să îl scoată din funcțiune, ceea ce înseamnă moartea pentru acesta. Prin urmare, ajunge să considere întreaga umanitate (nu doar pe adversarii SUA) drept un pericol care trebuie înlăturat.
 
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *