O „insulă” mediterană se află în nordul Dobrogei? O ipoteză interesantă

Munţii Măcinului (nu mai înalţi de 300 – 400 de metri) se află în nordul judeţului Tulcea. Între ei şi Dunăre, există o luncă imensă, pe care se găsesc culturi agricole, dar şi cetăţi străvechi, ca Cetatea de la Dinogeţia sau Cetatea de la Luncaviţa. Iar toată zonă pare a fi o imensă „insulă mediterană”. De ce? Pentru că aici trăiesc broaşte ţestoase de tip mediteranean, cu carapacea lungă de 20—30 cm, cele mai mari din ţară, iar pe dealurile ce coboară din Munţii Măcinului spre Dunăre fac plajă, uneori, vipere cu corn, pe care la noi în ţară le mai găsim doar la Herculane, altă zonă cu climat mediteranean.
În Munţii Macinului, aproape de Culmea Pricopanului, există un şarpe pe care localnicii îl numesc „Balaurul”, pentru că are lungimea de 1,5-2 metri!
Putem spune că toată zona e o „insulă” cu climat mediteranean, deoarece aici creşte Fagus Silvatica, un copac specific ţărilor Mediteranei. Avem şi o rezervaţie naturală, o pădure de fagi! Se numeşte Pădurea Valea Fagilor. Copacii ating aici 38-40 metri înălţime. Iar la poalele Măcinului se întind poieni cu bujori de pădure, care formează o curiozitate dobrogeană, precum poienile de narcise de la poalele Făgăraşului.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *