De ce geto-dacii obişnuiau să plângă atunci când se năştea cineva şi să râdă atunci când cineva murea?

Marele istoric grec Herodot, vorbind despre locuitorii de pe malul stâng al Dunării, după ce arată că ţara acestora e bogată de parcă ar trebui să locuiască în ea zei nu nişte oameni, adaugă că ceea ce surprinde cel mai mult la aceşti locuitori este marea lor credinţă în nemurirea sufletului, de care este legată apoi convingerea că adevărata lume nu este aceasta în care trăim cu toţii, de când ne naştem şi până murim, ci cealaltă, în care nu putem intra decât dacă am dus o viaţă de virtute şi eroism. Şi Herodot adaugă că, aceşti locuitori obişnuiesc să plângă atunci când se naşte cineva şi să râdă şi să se veselească atunci când cineva moare.
Din cele spuse de Herodot, se naşte întrebarea: de unde aveau geto-dacii cunoştinţe atât de avansate despre „lumea de apoi”? Că un popor primitiv n-ar fi putut avea parte de aşa ceva. Poate că ei au intrat în contact cu o civilizaţie extraterestră avansată care le-a oferit asemenea informaţii?
Tradiţiile despre „lumea de apoi” nu pot apărea chiar din neant, ele trebuind să aibă o sursă…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *