Este oglinda Kozîrev o invenţie extraordinară? Cu ajutorul ei, se poate citi viitorul?

Ştiţi ce este Oglinda Kozîrev? Acest dispozitiv ciudat seamănă cu un butoi din aluminiu, lung de 1,80 metri. În interior se află o saltea şi câteva perne pe care se aşează subiectul. Acesta este unul dintre numeroasele dispozitive bizare inventate de Nikolai A. Kozîrev, un legendar fizician rus, pe care unii îl consideră a fi un escroc. Kozîrev credea că timpul curge sub forma unor raze care se deplasează liber în vidul cosmic, dar care sunt afectate de câmpul magnetic al Terrei, aşa cum lumina, care de asemenea călătoreşte liber în vid, este difuzată şi reflectată de obiecte opace precum solul sau norii.
Manipularea acestor raze temporale – credea el – ar facilita comunicarea parapsihologică, dat fiind că telepatia ar putea fi explicată în mare parte prin călătoriile în timp – în primul rând previziunile despre viitor.
Kozîrev şi colegii săi au studiat locurile sacre de pe Pământ, atât naturale, cât şi create de om, şi au constatat că multe dintre ele sunt situate în zone caracterizate de o densitate scăzută a câmpului magnetic. Cercetătorii au adus apoi mediumuri în locurile respective, le-au comparat performanţele cu cele înregistrate în locuri în care câmpul magnetic este puternic şi au strâns astfel un volum substanţial de date care arată că mediumurile sunt cu atât mai eficiente în activitatea lor cu cât densitatea câmpului magnetic în zonă este mai redusă.
În consecinţă, Kozîrev a decis să construiască o incintă cu o densitate scăzută a câmpului magnetic, o oglindă care să reducă de 500 de ori intensitatea câmpului din interior – aproximativ echivalent cu cea întâlnită la altitudini de 1.000 de kilometri în atmosferă. Fizicianul şi-a dus apoi oglinzile în zone caracterizate de o densitate scăzută a câmpului magnetic – acesta fiind mai puţin uniform la altitudini nordice şi sudice extreme – şi a condus o serie de experimente în care un operator transmite mental simboluri către receptori aflaţi la distanţă, iar aceştia caracterizează apoi imaginile primite. Rezultatele se pare că au fost suficient de promiţătoare pentru ca sovieticii să transforme cercetările parapsihologice într-o prioritate de ordin militar şi academic.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *