Talpă umană, veche de cel puţin 65 de milioane de ani, pe valea râului Cerna! Istoria iar se înşeală…

În colecţia de fotografii a domnului V. Iancu, realizate cu mai multe decenii în urmă, există o fotografie ce a fost făcută într-o zonă cu mari depozite calcaroase din era secundară, pe valea râului Cerna, în apropiere de comuna Topleț (judeţul Caraș-Severin).
Fotografia prezintă o urmă solitară (tectogeneza ce a urmat în era terțiară modificând puternic relieful local), ce are o valoare documentară sporită. Pe de-o parte, forma clară a tălpii de om este întru totul evidentă; pe de altă parte, ea este căptuşită cu un alt strat calcaros sedimentar, care demonstrează vechimea ei mezozoică. Conform geologilor, era mezozoică se întinde de acum circa 252 milioane ani până acum circa 65 milioane ani.
Dacă ar fi adevărată, atunci toată geologia şi istoria oficială ar fi dată peste cap: oamenii nu puteau existau acum 65 de milioane de ani, hominizii apărând abia acum 6 milioane de ani. Deci, ceva nu se leagă…
Localnicii, sesizând asemănarea cu urma tălpii unui om, au legat-o de o legendă locală veche: ar fi urma tălpii unui erou legendar, din timpul când pe acolo trăiau uriașii – ar fi urma lui Gruia lui Novac.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *