Enigma Marelui Sfinx egiptean: el are o vechime imensă, fiind construit poate înainte de anul 15.000 î.Hr., înainte de sfârşitul erei glaciare

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Profesorul Robert Schoch, un geolog de la Boston University specializat în eroziunea rocilor, a analizat mulţi ani Sfinxul egiptean. El a observat că trupul Sfinxului şi pereţii gropii Sfinxului sunt foarte deterioraţi de intemperii şi erodaţi. Această eroziune, foarte adâncă şi foarte veche, ajunge într-unele locuri la adâncimi de doi metri, cel puţin la pereţi.
Eroziunea vânt/nisip prezintă un profil foarte diferit, cu canale orizontale cu muchii ascuţite, săpate în mod selectiv din straturile mai puţin dure ale rocii afectate. În niciun caz nu poate cauza fisurile verticale extrem de vizibile în pereţii împrejmuitori ai Sfinxului. Acestea puteau fi formate numai de către apă curgând în josul peretelui, urmare a unor ploi căzute în cantităţi enorme, prăvălindu–se ca o cascadă peste panta platoului Gizeh şi în incinta Sfinxului, aflată mai jos.
Profesorul Schoch crede că „aceste caracteristici constante pe trupul şi în şanţul Sfinxului, indică o perioadă mult mai veche, când în zonă existau mai multe precipitaţii, şi când pe platoul Gizeh existau mai multă umiditate şi ploi abundente”. Aşadar, Sfinxul există cel puţin de când în Egipt şi în deşertul Sahara exista o climă ploioasă şi nu aridă cum a fost cel puţin în ultimele milenii.
Referitor la vârsta Sfinxului, profesorul Schoch a constatat următoarele: „Dacă totuşi constatările mele sunt în contradicţie cu teoria lor referitoare ta apariţia civilizaţiei, atunci poate că este vremea ca ei să–şi reevalueze teoria. Nu spune că Sfinxul a fost construit de atlanţi, sau de marţieni, sau de extratereştri. Urmez pur şi simplu ştiinţa într–acolo unde mă conduce, şi ea mă îndeamnă să trag concluzia că Sfinxul a fost construit cu mult mai înainte decât s-a crezut până acum.”
Cât de cu mult mai înainte? Cercetătorul Graham Hancock crede că „Sfinxul este anterior încheierii ultimei ere glaciare şi că, probabil, e mai vechi decât 10.000 î.Hr., poate chiar mai vechi decât anul 15.000 î.Hr. Convingerea mea – de fapt, mai mult decât o convingere – este că Sfinxul are o vechime imensă”.
Egiptologii afirmă că faţa Sfinxului seamănă cu chipul faraonului Khafre – acesta fiind unul din motivele pentru care ei susţin că trebuie să fi fost construit de el, în jurul anului 2550 î.Hr. Însă, ținând seama de proporţiile capului în raport cu restul trupului, e posibil ca Sfinxul să fi fost resculptat în vremurile dinastice, şi de aceea arată atât de dinastic.
Nu s-a intenţionat vreodată ca Sfinxul să-l reprezinte pe Khafre. Nu-i vorba numai de faptul că este o faţă diferită – este, probabil, o altă rasă. Aşadar, acesta e un monument foarte vechi, care a fost resculptat la o dată mult mai recentă. Este posibil ca iniţial să nu fi avut o faţă umană. Poate a început cu o faţă de leu, aşa cum şi trupul este de leu.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *