Mai mulţi oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia teribilă: „Se poate admite supravieţuirea sufletului după moarte şi comunicarea fizică între morţi şi vii”

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
În anul 1907, astronomul Camille Flammarion a publicat un volum intitulat „Forţele naturale necunoscute”, în care a descris o parte din experienţele sale efectuate în domeniul spiritismului. Printre altele, el a tras şi următoarea concluzie: „Se poate admite supravieţuirea sufletului şi comunicarea fizică între morţi şi vii. Toate faptele şi observaţiile conchid spre aceste concluzii. Spiritele pricep altfel ca noi. Ele nu văd, nu aud şi nu pipăie.”
La rândul său, medicul A. Rochas a adunat în cartea sa „Exteriorizarea motricităţii” o sumă de dări de seamă referitoare la experienţele efectuate cu diferite mediumuri. Printre cei ce credeau în spiritism au fost şi alţi oameni de vază din domeniul ştiinţei şi literaturii, ca Russel Wallace, Gladstone, Edison, B.P. Haşdeu.
Eusapia Paludino, un medium faimos din Paris, are unele şedinţe de spiritism ieşite din comun, în jurul mesei sunt aşezate şase persoane. Şedinţa începe. Masa se ridică încet de pe podea, apoi cade izbindu-se puternic de aceasta. Se ridică din nou, cam la 30 de centimetri deasupra solului. Perdeaua din spatele mediumului se umflă şi ajunge până la masă. Se aud lovituri în duşumea, în pereţi, în masă. Totul se petrece în plină lumină. Mediumul cere să se facă lumina mai mică. Deodată deasupra capului Eusapiei apare o mână, ca a unei fetiţe de 15 ani. Are culoarea gălbuie. Forma nu este nici rigidă, nici fluidă. Unul dintre participanţi este tras de păr, apoi o mână puternică îi răstoarnă scaunul. O tamburină, aruncată pe masă şi apucată de unul dintre cei prezenţi, nu a putut fi smulsă din puternicele mâini imateriale. O sofa grea se îndreaptă spre medium. Eusapia suflă cu putere şi mobila este împinsă la locul ei.
Cineva, dintre cei prezenţi la şedinţă, roagă spiritul nevăzut să toarne dintr-o cană apă într-un pahar. Cana se ridică în aer şi paharul este umplut. Toţi cei prezenţi sunt buimăciţi, tulburaţi, cu capul zăpăcit într-o atmosferă ce pare că este încărcată cu electricitate. Eusapia îşi revine din tranşă după un sfert de oră de la terminarea şedinţei de spiritism. Este transfigurată. Ochii îi are încercănaţi, degetele îi tremură, faţa îi este trasă şi lipsită de sânge. Nu-şi aduce aminte de nimic.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Author: admin
Administrator site omenirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *