Sissi, împărăteasa inimilor, avea o pasiune secretă pentru România Omenirea.Ro


Deosebit de frumoasă, cu păr lung și ținute elegante, dar cu un suflet zburdalnic; rebelă, deloc atrasă de eticheta impusă la Curtea împărătească, dar iubitoare de natură, poezie, de animale, echitație și de tot ceea ce o ajuta să își manifeste spiritul liber în temnița ce-i părea a fi căsătoria cu împăratul Franz Joseph și noul statut obținut prin căsătorie – astfel este descrisă împărăteasa Austriei și regina Ungariei, Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută îndeosebi ca Sissi.

După ce am lecturat cu multă plăcere articolul despre poveștile împărătești ale Curții habsburgice, fiind încă din copilărie o iubitoare a monarhiei, mintea mea zboară visătoare la rebela împărăteasă. Purtată pe aripile visului, parcă o văd pe Sissi cum își etalează pana îmbibată în cerneală și scrie. Își scrie visele, descătușându-și astfel sufletul prin scris. Și câte alte suflete nu descătușează scrisul!

Imaginație sau vis? Nici acum nu pot desluși misterul! Știu însă că ochii mei și-au săgetat căpruiul spre masa pe care Sissi își făcuse penița să zburde. Căutam ceva în care să-mi aflu răspunsul la întrebare. Și ce să vezi? Minune mare! Pergamente întregi se odihneau, ademenindu-mă să le aflu secretele.

A scrie înseamnă a călători, a-ți plimba inima pe meleaguri necunoscute. Înseamnă a te cunoaște pe tine însuți. Iar locurile pe care le vizitezi, oamenii pe care îi cunoști și experiențele vieții reprezintă cele mai importante muze care pot da viață poeziei din cuvintele tale.

Cu aceste cuvinte începeam eu călătoria mea prin vechiul pergament. Nu știam că va fi o călătorie la propriu, din care aveam să aflu multe lucruri noi despre un loc drag mie din Banatul meu de Munte.

Unul dintre locurile în care am călătorit întotdeauna cu drag a fost bătrânul și istoricul Herculane. Povestea lui începe în vremuri legendare, tocmai pe atunci când Hercule a auzit de la Baba Corcoaia că pe Valea Cernei există o hidră cu 7 capete, care a stricat liniștea și bunul trai al locuitorilor. Se spune că, atunci când curajosul erou a aflat de povestea locuitorilor de pe Valea Cernei, a pornit de îndată spre a-I salva. Lupta dintre Hercule și lighioană a fost o luptă grea, dar eroul a reușit să îngrângă creatura. I-a tăiat toate cele 7 capete și, în fiecare loc unde a tăiat câte un cap, a ieșit un izvor cu apă termală.

Stellarium JOIN – pentru MEMBRI – continut fara reclame si exclusiv
🔴Link-https://www.youtube.com/channel/UCYr3_r637rtGN97Fmh53kbA/join

Free Stock Footage by Vecteezy.com
⭐️ Collab.- [email protected] (Flavius de la Stellarium)
⭐️VoiceOver & Owner- Flavius Calin
⭐️ Paypal- https://www.paypal.me/Stelarium

Sursa Videoclipului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate