Vanzarea evreilor din Romania, o poveste tulburatoare la „Viva Historia cu Hodor si Tetelu” | Ep. 1 Omenirea.Ro


Nu rata în această seară o ediție incendiară a podcastului „Viva Historia
„ găzduită de Mădălin Hodor și Dragoș Mușat -Tetelu, în care se discută despre: Vânzarea evreilor din România, Ce legătură a avut Securitatea cu vânzarea evreilor, Cum erau vânduți evreii și alte subiecte pe aceeași tema.

Regimul comunist a fost foarte restrictiv în ce privește libertatea de a ieși din țară iar emigranții erau considerați „trădători”. În perioada 1959-1989, statul român a vândut aproape 200.000 de etnici evrei pentru care Israel a plătit sume importante în valută forte, produse agricole dar și alte diverse avantaje. Războiul arabo-israelian și proasta organizare au dus la suspendarea primei etape a operațiunii, în anul 1967. Trei ani mai târziu, afacerea a fost reluată sub numele de cod Peregrinii. De această dată, totul se făcea la vedere, printr-un acord semnat între Israel și România. Securitatea se specializase într-o afacere extrem de profitabilă. Vânzarea propriilor cetățeni. Numai între anii 1970 și 1975 comuniștii au obținut aproape 55 de milioane de dolari din operațiunea „evrei de vânzare”. Fiecare om avea prețul său. Cei mai scumpi erau absolvenții de studii superioare.

Ceaușescu s-a folosit de dorința evreilor de a emigra într-un mod mai eficient – el i-a vândut cu prețuri între 3.000 – 9.000 $ pe cap de evreu, în valută forte, depusă direct, în conturi speciale, la sucursalele unor bănci românești din Elveția. Dacă ofițerii de la cenzură corespondenței descopereau că evreul candidat la vânzare are prieteni sau familie solvabilă în străinătate, el era arestat pe un motiv oarecare pentru a-i dubla prețul de răscumpărare.
Afaceristul Ceaușescu s-a implicat personal, așa cum rezultă din documentele CNSAS, fondul „Dunărea”. Dictatorul primea periodic informări despre stadiul tranzacțiilor. Pentru a-i obține bunăvoinţa, negociatorii evrei și cei germani îi ofereau cadouri scumpe, arme de vânătoare sau autoturisme de lux.
Afacerea „evrei de vânzare” a continuat până la sfârşitul regimului comunist. Securitatea a câștigat zeci de milioane de dolari de pe urma statului Israel, sute de imobile și mașini.

Cumpara vinurile lui Tetelu de aici: https://grammawines.ro/categorie/tetelu

#podcast #happyfish #lamintealuitetelu #tetelu

Follow us on the web:

Patreon: Tetelu
Instagram: https://www.instagram.com/happyfishteleviziune/
Facebook: https://www.facebook.com/happyfish.ro/
Grup Facebook: https://www.facebook.com/groups/273835691119470
Tetelu: https://www.facebook.com/sacrosanctul.decupat

(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this video on your channel.

Sursa Videoclipului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate