Fizionomie (partea 4): gura si barbia

Gura este cea care se face interpreta spiritului si a inimii omului. Ea intruneste, atat in stare de repaos, cat si in infinita varietate a miscarilor sale, o lume intreaga de caractere. Ea este graitoare chiar cand e in totala nemiscare.
BUZA
Se observa o legatura perfecta intre buze si felul de a fi al omului. Fie ele ferme, fie moi si mobile, caracterul persoanei este de o calitate asemanatoare.
* Buzele groase, bine conturate si proportionate, care au de ambele parti linia din mijloc ondulata egal si usor de desenat, asemenea buze sint incompatibile cu josnicia, le repugna falsitatea si rautatea. Am putea doar sa le reprosam un pic de aplecare spre placeri.
* Buza superioara caracterizeaza gustul, inclinatiile, pofta de mancare, sentimentul iubirii. Orgoliul si mania o arcuieste, finetea o ascute, bunatatea o rotunjeste, libertinajul o irita si o ofileste, iubirea si dorinta se adauga si ele conferindu-i un farmec inexprimabil.
* O gura inchisa, care are deschizatura scurta si in linie dreapta, cu buze ale caror margini nu se observa, este indiciul sangelui rece, a unui spirit sarguincios, prieten al ordinii, exactitudinii si curateniei.

* Daca spre cele doua extremitati gura se ridica, avem de-face cu un fond de afectare, ambitie si vanitate, poate si un pic de rautate, ca rezultat firesc al frivolitatii.
* Buzele carnoase au mereu de combatut senzualitatea si lenea.
* Buzele scurte si foarte pronuntate anunta timiditate si avaritie.
* Daca se inchid incet si fara efort, iar desenul lor ramane corect, ele indica un caracter chibzuit, hotarat si judicios.
* Buza de deasupra care cade putin peste cea de jos este semnul distinctiv al bunatatii, ceea ce nu inseamna ca se poate contesta total aceasta calitate buzei de jos, dar in acest caz trebuie sa ne asteptam mai degraba la o calma si sincera ingaduinta decat la un sentiment de vie tandrete.
* Buza de jos care se adanceste la mijloc nu se intalneste decat la spirite vesele. Priviti cu atentie un om vesel in clipa cand spune o gluma: buza i se va lasa in jos in mijlocul ei sapandu-se un mic sant.
* O gura corect inchisa, fara sa fie afectata, nici tuguiata, anunta curaj. In ocaziile cand cineva este pus sa dea dovada de curaj, chiar si persoanele care de obicei tin gura deschisa, o inchid neaparat, de cele mai multe ori.
* O gura cascata e plangareata, in timp ce una inchisa sufera in tacere.
In tratatul sau Despre pasiuni, Le Brun afirma ca, din toate partile obrazului, gura este aceea care marcheaza in chipul cel mai personal manifestarile sufletului. Cand el se plange, colturile gurii se lasa in jos, cand e multumit, ele se ridica in sus, cand e suparat gura e impinsa inainte si in partea din mijloc se ridica in sus.
* Orice gura care are de doua ori latimea ochiului este gura unui prost. (inteleg prin latimea ochiului distanta de la tampla spre nas, pana la capatul interior al orbitei lui).
* Daca buza de jos, impreuna cu dintii, depasesc pe orizontala jumatate din latimea gurii vazuta din profil, contati, tinand cont si de alte trasaturi ale fetei, pe una din acele patru caracteristici, sau pe toate la un loc: prostie, viclenie, avaritie, rautate.
* Buze prea groase, desi bine proportionate, anunta totdeauna un om lipsit de delicatete, murdar sau senzual, cateodata chiar stupid.
* Cand extremitatile gurii sunt lasate in jos intr-o maniera pronuntata, in linie oblica, aceasta este expresia cea mai ferma a dispretului, lipsei de sensibilitate, mai cu seama atunci cand buza de jos e mai groasa si o depaseste pe cea de sus.
* O gura, ca sa zicem asa, fara buze, a carei linie de mijloc e foarte bine trasata, iar la extremitati se ridica in sus, si a carei buza superioara, vazuta din profil, in dreptul nasului pare arcuita, o asemenea gura o intalnim numai la avarii vicleni, harnici, indemanateci, reci, duri, lingusitori si politicosi atunci cand te refuza.
* In mod categoric, cel care incearca sa-si ascunda zambetul sau zambeste cand vede un nenorocit in suferinta, sau in fata unui om cu defecte dar bine intentionat – acela este un om rau. Cei din aceasta categorie au in general buze foarte subtiri. Linia centrala a gurii, foarte bine trasata, se ridica ia colturi intr-un chip neplacut. Ei au dinti foarte puternici.
* O gura mica, ingusta, sub niste nari mici si o frunte eliptica (care nu-si dezvaluie gandurile) arata intotdeauna o persoana fricoasa, extrem de timida, copilaros de vanitoasa si care se exprima cu dificultate. Daca la aceasta gura se adauga ochi mari proeminenti, tulburi, o barbie osoasa, alungita, si mai cu seama daca tine gura mereu deschisa, fiti inca o data siguri de prostia acestui cap.
* Orice obraz a carui parte inferioara, incepand de la nas, se imparte in doua parti egale prin linia centrala a gurii, e un om marginit.
* Cat despre aceasta parte inferioara (tot incepand de la nas), care masoara cel putin o treime din lungimea totala a obrazului, acel obraz apartine unui nebun.
* Obrazul a carui parte inferioara e cu mult mai lunga decat cea superioara este al unui prost.
DINTII
* Vechii fizionomisti considera ca dintii mici si scurti sUnt semnele unei constitutii delicate.
* Dintii lungi sunt semnul cert de slabiciune si de timiditate.
* Dintii albi, curati si frumos asezati, care atunci cand omul deschide gura nu se observa in intregime, anunta hotarat la omul matur un spirit calm, o inima buna si cinstita.
* Nu este adevarat ca dintii stricati, urati si inegali apartin unei persoane lipsite de respectabilitate; toate acestea se datoresc unor boli sau unor imperfectiuni morale.
* Persoana care are dintii inegali este invidioasa.
* Dintii lati, mari si puternici sunt semnul unui temperament puternic, iar daca e sa-l credem pe Aristotel promit o viata lunga.
BARBIA
Herder afirma ca un cap reusit proportionat presupune o barbie nici ascutita, nici scobita, ci uniforma.
* O barbie iesita in afara anunta ceva pozitiv, in timp ce semnificatia unei barbii retrase inauntru este una negativa.
Adesea, energia sau lipsa de energie a unui individ se observa numai prin barbia sa.
Exista trei feluri de barbii: cea dreapta, care, din profil, este perpendiculara fata de buza inferioara, cea ascutita, care iese inafara buzei inferioare, sau, in alti termeni, barbia ascutita si barbia trasa inapoi
* Barbia trasa inapoi, pe care am indrazni s-o numim barbie feminina, pentru ca o gasim la mai toate femeile – ne face sa banuim oarecare slabiciune. De asemenea, ea denota un spirit activ si patrunzator, cu conditia sa nu fie arcuita, caci aceasta forma exagerata trimite de obicei la lasitate si zgarcenie.
* Barbia ascutita inspira incredere. O barbie ascutita mai trece si drept marca sireteniei; in acelasi timp, vom gasi aceasta forma de barbie si la persoanele cele mai cinstite. Inseamna deci ca siretenia nu e decat bunatate rafinata…
* O gropita bine marcata in mijlocul barbiei pare sa indice fara tagada un om judicios, matur in hotarari, cu conditia ca aceste trasaturi sa nu fie contrazise de altele.
* O barbie moale, carnoasa, cu doua etaje este de cele mai multe ori semnul si efectul senzualitatii.
* Barbia plata presupune raceala si uscaciune sufleteasca.
* Cea mica, timiditate, cea rotunda, cu gropita, bunatate.
* Barbia lunga, lata, grea (vorbesc de partea osoasa) nu se intalneste decat la oameni grosolani, duri, orgoliosi si violenti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate