Abate de Clairvaux, reformator al vietii calugaresti, aparator al Bisericii si al Papei, al Europei crestine contra barbariei musulmane, Sf.Bernard era fiul unui ofiter din Fontaines-les Dijon (Coasta de aur). La varsta de 22 de ani intra in manastirea Citeaux. Dupa trei ani, a fost numit abate de Clairvaux. In aceasta calitate a adus masuri reformatoare in viata calugarilor benedictini necumpatati in imbracaminte, hrana, cultul artelor, acceptate si puse in practica de Venerabilul Petru de la Cluny si la alte manastiri. A adus reguli in disciplina preotilor seculari, a credinciosilor, incurajand Ordul Templierilor sa traiasca in spirit de cavalerie crestina, intervenind curajos impotriva regilor Frantei – Ludovic al IV-lea cel Gros, Ludovic al VII-lea Tanarul – cand acestia se amestecau fara motiv si drept in guvernarea Bisericilor.
Joaca un rol principal in aplanarea Schismei lui Anaclet II, care era sustinut ca antipapa de partizanii lui din Roma, Milano si Sudul Italiei. In acest scop, Sf. Bernard se stabili personal la Roma, sprijinind pe Papa Inocentiu II in 1138. Contribui si la condamnarea ereziei lui Abelard (Conciliul de la Sens, 1140) si a manicheilor din provincia Languedoc. Predica Cruciada a II-a, esuata din cauza neunirii armatelor lui Ludovic al VII-lea al Frantei si Conrad al III-lea al Germaniei.
S-a ridicat impotriva lui Arnaud de Brescia, preot calugar, partizanul lui Abelard, care proclama in Roma, Republica pe o durata de 10 ani, Papa Eugen III fiind silit sa paraseasca Roma. Arnaud predica reducerea rolului Bisericii in domeniul spiritual, supunand-o total principiilor lumesti. Din acest motiv a fost excomunicat de Papa Eugen III in 1148, insa abia sub Adrian al IV-lea, 1155, se restabili autoritatea papala in Roma. In acest timp, Sf. Bernard a scris De Consideratione in 1149, care este programul restaurarii disciplinei ecleziastice, indeosebi in Curia Romana, pe care l-au pus in aplicare urmasii lui Eugen III. Sf. Bernard a murit in 1153 si a fost canonizat in 1174, iar in 1830 a fost proclamat Doctor al Bisericii.
Lucrarile Sf. Bernard
Ne-a lasat 332 de predici, adevarate elogii doctrinale la adresa Preacuratei Fecioare Maria, a sfintilor, a sfintilor ingeri pazitori; tratate referitoare la spiritualitate (cele douasprezece grade de umilinta ale Ordului Benedictin), ascultarea lui Dumnezeu, gratia si liberul arbitru, precepte si dispensari in viata calugareasca. De Consideratione este un tratat de un inalt ascetism si de pastorala prin care a contribuit la reforma vietii crestine sociale. Alta lucrare, De moribus officio episcoporum trateaza o cerere adresata Episcopului de Sens ca sa-si pastreze castitatea, umilinta, caritatea si supunerea neconditionata fata de Suveranul Pontif. In De laude novae militiae ad milites Templi ne da regulile pentru viata si telurile profund crestine ale Cavalerilor Templieri.
In celelalte opere trateaza subiecte privind Teologia, Liturghia, Hagiografia si denuntarea ereticului Abelard catre Papa de la Roma. In cele 334 de epistole adresate personalitatilor contemporane, Sf. Bernard prezinta situatia social politica a veacului al XII-lea, acestea fiind adevarate documente istorice.

Doctrina Sf. Bernard este considerata egala cu a Sf. Parinti mari pe care si i-a luat magistri: Sf. Grigore, Ambrozie si, indeosebi, Sf. Augustin, avand cultul antichitatii crestine, al Teologiei traditionale, el insusi fiind un profund teolog mistic, numit Doctor mellificus, in a carui opera exista un amestec de gingasie, blandete si forta patrunzatoare cu discretie in sufletele care i-au cunoscut viata si opera. El, nu atat pe cale speculativa, cat pe calea contemplatiei, a considerat ajungerea la Dumnezeu, folosind umilinta ca sora a adevarului, cu ajutorul careia, pe primul grad, ne da cunoasterea de sine; pe al doilea ne inspira compasiune pentru aproapele, iar pe al treilea ne face sa-L contemplam pe Dumnezeu. Acestea sunt cele trei grade ale ascezei crestine care duc la cunoasterea contemplativa. Prin aceste puncte esentiale ale doctrinei sale, Sf. Bernard a devenit unul dintre magistrii cei mai autorizati ai spiritualitatii catolice.
Doctrina ascetica a Sf. Bernard
La baza misticii Sf. Bernard sta doctrina ascetica, concretizata in studiul activitatii omului pentru a se uni cu Dumnezeu. Doctrina teologica a ascezei sale are la baza raporturile dintre gratie si vointa libera a omului, cooperarea acestuia cu gratia data de Dumnezeu, altfel nici una nu salveaza sufletul. Chiar daca Dumnezeu sadeste in noi consimtamantul cooperarii, totusi cooperarea nu se face de noi, fara noi. Pentru Sf. Bernard, viata religioasa este o scoala excelenta a perfectiunii, practicata prin virtutea ascultarii si rugaciunii.