Un cercetător a desfăşurat peste 50 de ani studii etnologice în junglele din statul brazilian Acre. El a observat la un moment dat că indienii din aceste regiuni îşi părăsesc cu regularitate locurile, care, după câteva săptămâni, sunt acoperite de inundaţii. El a ajuns la constatarea surprinzătoare că indienii pot prevedea cu certitudine inundaţiile încă înainte de venirea ploilor. Nu numai atât, dar ei se refugiază în locuri care, de fiecare dată, sunt cruţate de năvala inundaţiilor.
Dar, indienii prevăd pericolul unei inundaţii nu datorită propriilor simțuri, ci cu ajutorul furnicilor. Astfel, cu mult timp înainte de venirea ploilor, furnicile încep o activitate ciudată. Ele îşi abandonează drumurile obişnuite, se urcă pe trunchiurile copacilor şi coboară, de mii de ori. Apoi rămân pironite în anumite puncte, de cele mai multe ori pe mici înălţimi, şi încep să-şi rotească antenele. Aceasta operaţiune durează câteva săptămâni şi este desfăşurată în întreaga regiune pe care o locuiesc.
Îndată ce se încheie ”adunarea de date”, un grup de furnici – ”meteorologi-şefi” – se întruneşte într-o ”dezbatere” timp de câteva ore, furnicile comunicându-şi în mod vizibil informaţiile culese. Hotărârile luate sunt transmise întregii populaţii de furnici și apoi se trece la ”marele exod”. Furnicile se pun în formaţie, alcătuind un uriaş covor negru, şi încep să înainteze pe un front larg, de cele mai multe ori de câteva sute de metri.
La capătul marşului, furnicile se adună în jurul copacilor şi rămân în aşteptarea ploilor şi inundaţiilor. Principal este următorul lucru: locurile părăsite sunt totdeauna inundate, noile locuri, nu. Ne aflăm în faţa unei enigme: furnicile pot stabili cu precizie zonele care vor fi acoperite de apă şi cele care vor rămâne ferite de apă. Cert este că exodul acestor furnici constituie un avertisment binefăcător pentru indieni, care pot lua măsurile de prevedere.