Incredibil ce-au descoperit cercetătorii: insectele au un rol important în electricitatea atmosferică!

Măsurând câmpurile electrice din apropierea albinelor care roiesc, cercetătorii au descoperit că insectele pot produce la fel de multă sarcină electrică atmosferică ca un nor de furtună. Cercetarea, apărută pe 24 octombrie 2022 în jurnalul „iScience”, demonstrează că fiinţele vii pot avea un impact asupra electricității atmosferice.
„Ne-am uitat întotdeauna la modul în care fizica a influențat biologia, dar la un moment dat, ne-am dat seama că biologia ar putea influența și fizica”, a spus prim-autorul studiului Ellard Hunting, biolog la Universitatea din Bristol: „Suntem interesați de modul în care diferitele organisme folosesc câmpurile electrice statice care sunt practic peste tot în mediu.”
Ca și în cazul celor mai multe viețuitoare, albinele poartă o sarcină electrică înnăscută. După ce a descoperit că roiurile de albine modifică electricitatea atmosferică cu 100 până la 1.000 de volți pe metru, crescând forța câmpului electric experimentată în mod normal la nivelul solului, echipa a dezvoltat un model care poate prezice influența altor specii de insecte.
„Modul în care roiurile de insecte influențează electricitatea atmosferică depinde de densitatea și dimensiunea lor”, spune co-autorul Liam O’Reilly, biolog la Universitatea din Bristol. „Am calculat, de asemenea, influența lăcustelor asupra electricității atmosferice, deoarece pot exista până la 80 de milioane de lăcuste în mai puțin de o milă pătrată; influența lor este probabil mult mai mare decât cea a albinelor. Abia recent am descoperit că biologia și câmpurile electrice statice sunt strâns legate și că există multe legături nebănuite care pot exista la diferite scări spațiale, variind de la microbii din sol și până la roiurile de insecte ce pot influenţa circuitul electric global”, a spus Ellard.
„Încărcarea electrică poate părea că există doar în fizică, dar este important să știm cât de conștientă este întreaga lume naturală de electricitatea din atmosferă”, a spus co-autorul Giles Harrison, fizician atmosferic de la Universitatea din Reading.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): studiul ştiinţific „Observed electric charge of insect swarms and their contribution to atmospheric electricity” / cell.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate