Pe vremuri, se pare că şerpi uriaşi existau în întreaga lume. Dar, când spun uriaşi, mă refer la dimensiuni apocaliptice, ceva de genul zecilor de metri la lungime şi a metrilor la grosime. Astfel, un exemplar enorm dintr-un asemenea tip de șarpe a aruncat cândva o întreagă armată romană în uimire.
Istoricul roman Valerius Maximus relatează o povestire ce a avut loc lângă râul Bagrada din Africa, unde a fost văzut un șarpe cu o mărime atât de enormă, încât a împiedicat armata romană a lui Attilius Regulus să folosească râul. Şarpele enorm a smuls câțiva soldați cu gura sa enormă, i-a ucis pe alții, strângându-i cu coada, până la urmă fiind omorât cu toată forța mașinilor militare și a ploii de pietre, după ce a rezistat atacului sulițelor și săgeților lor.
Întreaga regiune adiacentă a fost contaminată cu urmele pestilențiale care ieșeau din rămășițele sale, apele înroşindu-se cu sângele lui. Pielea acestui monstru, care măsura 40 de metri în lungime, a fost trimisă la Roma ca trofeu și a fost acolo suspendată într-un templu, unde a rămas mult timp.
Vă vine să credeţi sau nu… aceasta este povestirea.