Mulți savanți și-au exprimat părerea că originea geografică a indo-europenilor ar trebui căutată în regiunile arctice. Dr. William Fairfield Warren (1833-1929), președintele Universității din Boston (SUA), a publicat în 1885 o lucrare intitulată „Paradisul găsit sau leagănul rasei umane la Polul Nord”. În această lucrare, Warren plasează Atlantida la Polul Nord, dar și Grădina Edenului, Muntele Meru, etc. Warren credea că toate aceste ținuturi mitice erau amintiri populare ale locului odată locuit din nord, unde a fost creat inițial omul.
Identificarea Atlantidei cu Polul Nord s-a făcut prin poziționarea Atlasului în nordul îndepărtat, prin cartografierea cosmologiei grecești antice. Warren l-a echivalat pe titanul primordial Atlas din mitologia greacă, cel care susținea cerurile pe umerii lui (sau Stâlpul Pământului) cu Atlas descris de Platon în „Dialogurile” cu Critias, ca fiind primul conducător al Atlantidei. Astfel, Axis Mundi sau axa cosmică a legendelor antice (Yggdrasil, Irminsul, Arborele Lumii sau Stâlpul Atlasului) trebuia să fie în nordul îndepărtat, „în vârful lumii”.
Homer (sec. VIII î.Hr.), Vergiliu (sec. I î.Hr.) și Hesiod (sec.VIII î.Hr.) – au plasat cu toții Atlasul sau „Stâlpul lumii” la „Sfârșitul Pământului”, unde ei desemnau regiunile nordice arctice, în timp ce Euripides (sec. V î.Hr.) a legat Atlasul de Steaua Polară. Prin urmare, Atlantida pare să fie sinonimă cu Hyperborea, care s-a aflat cândva în nordul îndepărtat, la Polul Nord, în vârful Oceanului Atlantic de Nord, deoarece Atlas, în harta sa cosmologică greacă antică, se afla exact la zenitul nordic îndepărtat, sub Steaua Nordului.