Imagine creata de Microsoft Designer
În ziua de 5 decembrie 1872, vasul american cu pânze „Des Grazia” naviga spre Gibraltar. La un moment dat, căpitanul Morehouse a zărit un bric care naviga liniştit cu toate pânzele sus. Era vorba de vasul „Marie Celeste” (sau „Mary Celeste”), la bordul căruia nu se vedea niciun om. Abordând vasul, Morehouse a constatat că obiectele personale ale echipajului erau la locurile lor. Pe frânghii erau întinse rufe la uscat, ceasul de aur al căpitanului Briggs se afla pe masă, într-un cuvânt, totul era în ordine.
Încărcătura – butoaie de spirit stivuite cu griji – parcă neatinsă. Morehouse ştia că prietenul său, Briggs, îşi luase cu el soţia şi fetiţa de doi ani. Unde erau oamenii de pe „Marie Celeste”? Au părăsit în graba vasul? Dar de ce? Morehouse a remorcat bricul până la Gibraltar, unde au început cercetările.
Tot atunci au început să se nască şi ipotezele. Una din ele: echipajul se îmbătase, îl omorâse pe căpitan şi familia sa, după care se îmbarcase pe un alt vas, pretextând naufragiul. Niciun căpitan de vas n-ar fi dat însă crezare fugarilor, care ar fi trebuit să descrie amănunţit catastrofa şi să comunice numele vasului scufundat. Dar de ce răzvrătiţii n-au scufundat şi vasul?
Cu trecerea anilor, ipotezele s-au înmulţit. După mai bine de 11 ani, tragica întâmplare a revenit în coloanele revistei engleze „Cornhill Magazine”. În ianuarie 1884, această revistă a publicat relatările unui anume J. Habakuk Jeffson, care afirma că s-a aflat la bordul vasului şi cunoştea secretul dispariţiei echipajului. Jeffson semnalase prezenţa unui anume Septimius Goring, care „avea ceva diabolic în el”. Într-o seară, căpitanul Briggs a năvălit în cabina lui Jeffson şi i-a spus îngrozit că soţia şi fetiţa disparuseră. Puţin după această întâmplare, Briggs s-a sinucis. După alte două zile, la orizont, în loc de Portugalia, s-au ivit ţărmurile Africii. Corabia se abătuse din drum deoarece cineva umblase la aparatele de navigaţie. În seara aceleiaşi zile, Goring şi încă trei marinari l-au legat pe Jeffson cu o funie. Toţi pasagerii au fost aruncaţi peste bord. Când însă Goring a vrut să-l arunce şi pe Jeffson, cei trei marinari, complicii lui Goring, au protestat şi s-au opus. Apoi au coborât cu toţii într-o barcă şi după multe peripeţii au ajuns într-un sat african. Într-o noapte însă, Jeffson a fost dus pe ţărm, urcat într-o barcă şi lăsat liber. Cinci zile mai târziu a fost cules de un vas şi dus la Liverpool…
Senzaţionalele relatări ale lui Jeffson au stârnit multe comentarii, prilejuind publicarea unui mare număr de articole. Unii cereau autorităţilor să organizeze o expediţie care să-l caute şi să-l pedepsească pe criminalul Goring. În această direcţie nu s-a întâmplat nimic, dar după câţiva ani a ieşit la iveală că adevăratul autor al senzaţionalei relatări despre „Marie Celeste” nu era altul decât… scriitorul englez Arthur Conan Doyle, părintele spiritual al lui Sherlock Holmes!
În următorii ani au apărut relatări şi ipoteze mai mult sau mai puţin plauzibile. Aşa, de pildă, după unele ipoteze, căpitanul Briggs ar fi ordonat părăsirea vasului pentru că în faţa lui ar fi apărut un imens iceberg; după alte ipoteze, piraţii africani ar fi atacat vasul, ar fi luat echipajul, pe care l-ar fi vândut ca sclavi. O altă ipoteză senzaţională a apărut în 1955 în SUA: echipajul a fost luat de un OZN!
În fine, în 1967, savantul american Rupert Furnaux a publicat o carte cu titlul „Misterul Marie Celeste”, în care explica lucrurile în felul următor: un butoiaş de spirt a explodat, iar pe bord s-a iscat panică. În orice clipă putea să explodeze toată încurcătura. Oamenii au părăsit vasul în grabă. Dar vaporii care se acumulaseră sub punte s-au risipit şi explozia nu s-a mai produs. Echipajul a hotărât să se întoarcă la bric, dar o rafală de vânt a minat vasul cu toate pânzele sus în larg, astfel că nu a mai putut fi ajuns din urmă. Barca supraîncărcată, s-a izbit, probabil, de recife de corali, scufundându-se cu întreg echipajul…