Misterioasa şi înfricoşătoarea Marea Sargaselor – zona din Oceanul Atlantic cu multe anomalii

Imagine generata de Microsoft Designer + prelucrare proprie
În scrierile lor, Platon (filozof grec, 427-347 î.Hr.) şi Aristotel (savant si filozof grec, 384-322 î.Hr.) povestesc despre o mare întinsă ce se găsea la o distanţă de câteva zile de navigare spre apus de „Coloanele lui Hercule” (denumire dată de antici strâmtorii Gibraltar) şi în adâncimea căreia ar fi dispărut legendara Atlantida. Noroiul şi ierburile în care se împotmoleau corăbiile ce încercau să străbată aceste ape, proveneau, dupa părerea lor, de la uscatul înghiţit de ape. Despre această aglomerare de ierburi vorbeşte şi filozoful Teofrast (372-287 î.Hr.) în lucrarea sa „Istoria plantelor”.
În mijlocul acestei mări a ajuns Cristofor Columb la 16 septembrie 1492, în cursul primei sale călătorii spre „Lumea Nouă”. După două zile de navigaţie, avea impresia că vasele sale înaintau într-o veritabilă preerie. Numai după trei săptămâni corăbiile s-au găsit din nou în marea liberă. Tot Columb este acela care a observat acolo ciudate „fâşii incandencente” de „apă albă”.
S-a născut astfel legenda unei mări misterioase şi înfricoşătoare, legenda care avea să dăinuie peste secole şi să furnizeze scriitorilor subiecte fantastice şi pasionante. Astfel, către mijlocul al XIX-lea, William Robert Chambers descria această mare ca pe „un imens cimitir de epave din toate timpurile şi de toate tonajele”.
În 1898, scriitorul american Thomas Janvier a publicat o carte de aventuri al cărui erou, marinarul Roger, reuşeşte să se salveze de la un naufragiu pe o plută împinsă de curenţi în mijlocul oceanului. Aici, el vede o îngrămădire halucinantă de epave, pe care se aflau navigatori morţi la posturile lor, sclavi în lanţuri etc.
Marea Sargaselor – căci despre ea este vorba – spaima legendară a vaselor cu pânze, este un loc de pe glob atât de singular, încât poate fi considerată ca o regiune geografică distinctă. Nu este o mare propriu-zis, ci o porţiune din Atlanticul de Nord, înconjurată de marii curenţi ai Canarelor şi Golf Stream-ului, cu o suprafaţă de circa 6-7 milioane kmp. Ea este situată la est de Insulele Bahamas sau la nord-est de insulele Antile, în curbura formată de cele două Americi. În imaginea de jos se poate vedea unde este situată Marea Sargaselor.
Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)
Iată câteva din caracteristicile acestei zone:
1) Abundenţa foarte mare a speciilor de floră şi fauna marină, ceea ce constituie un adevărat „El Dorado” pentru naturalişti;2) Fiind depărtată de orice ţărmuri, ea este lipsită de aportul de apă dulce sau de gheaţă topită, constituind partea cea mai sarată din Oceanul Atlantic, care el însuşi este cel mai sărat dintre oceanele lumii;3) Transparenţa foarte mare a apelor sale (peste 65 m în adâncime);4) S-a descoperit că aici este unul dintre singurele două puncte de pe glob unde busola indică nordul geografic, nu pe cel magnetic! Celălalt punct care prezintă această ciudăţenie, exact la antipod, este Marea Diavolului, care se află între Japonia şi nordul Filipinelor;5) Câmpul magnetic terestru determină o scădere a nivelului apelor cu aproximativ 25 metri pe o porţiune cu un diametru de circa 200 km în periculoasa Mare a Sargaselor. Vapoarele care circulă în această zonă sunt forţate – fără a-şi da seama – să pătrundă în această „vale“ adâncă a oceanului, reducându-li-se, din diverse motive, posibilităţile de manevrare.6) Marea Sargaselor nu este decât o mică porţiune în apropierea unei alte zone a Atlanticului, care şi-a câştigat un trist renume din cauza numeroaselor accidente şi dispariţii misterioase de avioane, vapoare și oameni: „Triunghiul Bermudelor”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate