Cu aceasta ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative, legate cu un snur alb-rosu, ca simboluri aducatoare de noroc si bunastare. Rosul este considerat culoarea primaverii, iar albul culoarea iernii. Se asociaza de obicei flori timpurii de primavara, cea mai reprezentativa fiind ghiocelul.
Traditia sarbatorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datand din vremea Getilor. Pana la inceputul secolului al XVIII-lea sarbatoarea coincidea cu Anul Nou, sarbatorit la 1 Martie inca din vremea geto-dacilor si a romanilor. Originile obiceiului se gasesc si in sarbatorile romane in cinstea zeului Marte, zeu al fertilitatii si al vegetatiei sau in echivalentul acestora din Tracia, sarbatorile in cinstea zeului Marsyas Silen. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lana rosii si albe pentru a avea noroc si un an productiv.
An de an sarbatoarea de 1 Martie ne readuce speranta, optimismul, credinta in mai bine si spor la toate. Din inclestarea frigului cu razele soarelui, a intunericului cu lumina, dupa ultimele zvarcoliri din zilele babelor, invinge viata, primavara, soarele.
Snurul alb si rosu cu o amuleta (banut) il legau parintii la mana copiilor, il daruiau flacaii fetelor, il schimbau fetele intre ele cu sens de urare de noroc, de sanatate. Martisorul daruit in zorii primei zile din Martie se purta 9-12 zile, uneori chiar pana la vederea primului pom inflorit, apoi se atarna de ramurile inflorite, crezandu-se ca asa va fi si anul celui care l-a purtat.
Banutul insemna imbelsugarea, firele albe si rosii simbolizau fata alba ca crinul si rumena ca roza. In Banat fetele adunau stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure sa se spele pe obraj rostind descantecul dragobetelui de dragoste: „Floare de fraga/ Din luna lui Mart/La toata lumea sa fiu draga/Uraciunile sa le desparti“.