Imagine: flickr.com (Commons Creative – free)
În romanul autobiografic al celebrului scriitor de romane poliţiste, Haralamb Zincă – „Eu, H.Z., aventurierul” – acesta ne povesteşte o întâmplare despre Penicilina, antibioticul-minune apărută la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, şi care putea trata multe boli infecţioase, pneumonia fiind cea mai importantă. Legenda în jurul binefăcătorului antibiotic creştea, se umfla, devenea miracolul-miracolelor – te vindeca de orice, de blenoragie, dar şi de bătrâneţe…
Legenda că penicilina întinereşte ajunsese şi la urechea a doi bătrâni singuratici – soţ şi soţie – care, în anii războiului, adunaseră ceva bani la ciorapi. Cum să nu dorească să ia viaţa de la capăt? Şi-au procurat miraculosul elixir şi s-au supus unui tratament intens la domiciliu. În mai puţin de o săptămână, cei doi alergători după iluzii au căzut la pat, doborâţi de o inexplicabilă tuberculoză galopantă şi şi-au dat sufletele la fel de galopant.
Enigma medicală a fost dezlegată: injectarea abuzivă a penicilinei a dus la nimicirea unor anticorpi din organismul totuşi sănătos al celor doi bătrâni, lăsând cale liberă şi violentă bacilului Koch.