Puterea ochiului de a arunca farmece sau blesteme este una dintre cele mai vechi si cunoscute credinte. Daca doar esti privit de o persoana banuita de vrajitorie sau farmece, inseamna ca esti potential blestemat. Aceasta frica de „deochi” persista si in zilele noastre. incercati sa priviti pe cineva fix in ochi cind va aflati in autobuz si veti vedea ce se intimpla! Ia nastere o situatie tensionata, care poate duce la o cearta sau si mai rau. O spaima similara este legata de aratatul unei persoane cu degetul; in ambele cazuri se banuieste ca privitorul – sau cel care arata cu degetul – incearca sa-si impuna vointa, sa-l domine pe celalalt si, astfel, sa-l blesteme.
Pe vremuri se credea ca exista o raza a ochiului, o influenta puternica emisa de ochi si ca unii rauvoitori isi puteau manipula sau intari razele, producind confuzie si daune. in mitologia egipteana, zeul-creator Atum avea un ochi detasabil, care era atit un agent al puterii sale creatoare – omenirea fusese facuta din lacrimile sale -, cit si al furiei. Puterea sa a fost trecuta zeului Horus. Un vers din Cartea Mortilor afirma: „Eu sint autotvazatorul ochi al lui Horus, a carui aparitie naste teroarea”.
Ochiul era asociat cu Satana, conducator al ingerilor sau stelelor, „ochii” cerului de noapte. La fel si paunul este legat de Satana din cauza „ochilor” de pe coada sa, in timp ce in ocultismul modern, diavolul este legat de litera ebraica „hei”, care reprezinta simbolic un ochi. Ochiul unic al unor monstri mitici, cum ar fi Balor, regele demonicilor fomorieni irlandezi, Cyclopul sau zeita eschimosilor Sedna reprezinta forta brutala a elementalilor.
Cazul clasic de deochi demonic este Gorgona Meduza din mitologia greaca, a carei privire era atit de groaznica, incit oricine o vedea era transformat imediat in stana de piatra. Celtii credeau ca „deochiul” era cauzat de invidia sau rautatea celui care deochea, care ar fi putut sa nu stie ca poseda o astfel de putere, care deochea si de la distanta. De obicei era atribuit femeilor in virsta si celor banuite a fi vrajitoare, mai ales daca erau ceacire. Daca un copil – cel mai frumos – sau un animal – cel mai bun, mai ales caii si vitele – se imbolnavea, era din cauza deochiului. Caii afectati de deochi asudau, tremurau si slabeau. Deochiul era de vina si pentru acrirea berii si a laptelui. in Africa se stie ca deochiul se mosteneste. Cei care au puterea de a deochea de la nastere nu pot scapa de ea. Deochiul poate cauza avorturi, ruperi ale sulitelor, invazie de sobolani in culturile de griu si imbolnavirea vitelor. in multe regiuni, privitul fix este considerat o dovada de vrajitorie.
In multe parti ale lumii, credinta in deochi este la fel de puternica si azi ca in trecut. „Si sa nu maninci din piinea celui cu ochiul rau!” – a declarat Solomon (proverbe 23:6), in timp ce in Neapole, chiar si astazi, strigatul de jettatore – cel care aduce sau arunca malocchio, deochiul – este suficient sa indeparteze lumea din calea persoanei  vinovate sau deocheate.
In Italia este temut mai ales jettatore dei bambini, despre a carui privire se afirma ca aduce moartea copiilor. Frederick Elworthy, autor al cartii clasice din acest domeniu, Deochiul, ne povesteste despre un barbat din Neapole care a fost nas de trei ori; de fiecare data, copilul a murit foarte repede, asa ca mai tirziu mamele care-l cunosteau isi luau tot felul de precautii ca sa-si fereasca odraslele de privirea lui. In secolul al XIX-lea, se spunea ca Papa Pius al IX-lea ar fi fost un jettatore, astfel incit chiar si cei mai piosi catolici, in timp ce-i cereau binecuvintarea, faceau semnul mano cornuta, indreptind doua degete inspre el, astfel incit sa-i deflecteze puterea privirii. Se spune ca orice ar fi binecuvintat se transforma intr-un dezastru. El a binecuvintat campania italiana impotriva Austriei din 1848; toate luptele au fost pierdute. A binecuvintat o noua coloana dedicata Fecioarei Maria si pe cei care lucreaza la ea; chiar in acea zi, un muncitor a cazut de pe schela si a  murit. Si asa mai departe. Nimeni nu l-a invinovatit pe Papa; nu era vina lui, dar erau necesare niste precautii.

Au fost facute mai multe talismane sau amulete pentru indepartarea mallocchio, despre care se spune ca actioneaza numai la prima privire. Daca aceasta prima privire ar fi putut fi indepartata, totul ar fi fost in regula. Cel mai puternic talisman era un cap grotesc, ca al unui demon sau al unui monstru. Elworthy presupune ca, din acest motiv, o grupa de amulete era numita fascina, deoarece se dorea sa fascineze chiar privirea cea rea. Aceste amulete demonice erau numite gorgone, grylli sau himere. Pe olaria straveche erau pictate amulete in forma unor ochi, care mai sint si azi vazute la prova unor vase din Mediterana. „Deflectorul” clasic era scutul Athenei in care era incorporat capul Meduzei, dupa ce Perseus folosise scutul ca s-o decapiteze. Elworthy mai afirma si ca majoritatea scuturilor folosite pe vremuri nu urmareau sa indeparteze doar sagetile si sulitele, ci si deochiul inamicului si, in acest scop, pe scuturi erau pictate desene heraldice izbitoare si colorate.
Alte farmece folosite impotriva deochiului cuprindeau gorunul si ienuparul, arderea hainelor, fierul si potcoavele si multe semne facute cu mina, mai ales in zona mediteraneana. Cel mai cunoscut este mano cornuta – aratatorul si degetul mic intinse, mijlociul si inelarul indoite sub degetul mare, mina fiind intinsa in fata dusmanului. Un alt semn, mano fica (la fel in expresia „nu dau o ceapa degerata”), consta din degetul mare impins in fata printre aratator si celelalte degete, care erau indoite inspre palma. Adesea facut artizanal, ca amuleta, acest semn este identic cu gestul de a face coarne inspre dusman, de obicei in timp ce se rosteste si blestemul de indepartate cum ar fi „cara-te!”. Similar, cind iti faci cruce, este o forma de protectie manuala, talismanica, impotriva deochiului.