Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Pe 7 noiembrie 1957, exact în momentul celebrării a 40 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, primul Trabant ieșea pe porțile fabricii. Numele noului autovehicul ascundea orientarea politică a țării constructoare, cu câteva săptămâni înainte. Sputnik-ul sovietic fusese lansat în spațiu, iar în limba germană „Trabant” înseamnă tocmai… „satelit”. Uzinele Sachsenring din Zwickau au produs 3.690.099 de autoturisme marca Trabant, vreme de 34 de ani. Ultimul autoturism „Trabi” a părăsit banda de montaj la 30 aprilie 1991, pentru a intra definitiv în Muzeul automobilului din Zwickau. Vechiul Trabant, răsfățatul șoselelor din fosta R.D. Germană, copilul îndrăgit al est-germanilor, a fost abandonat în favoarea mașinilor occidentale, incomparabil mai reușite, mai puternice, mai rezistente.
Când Trabantul a văzut pentru prima oară lumina zilei în 1957, a fost considerat o senzație în patria sa de origine. Presa est-germană îi ridica osanale. „Am realizat un automobil mic, dar perfect”, scria „Berliner Zeitung”. Cu privirea ațintită la „grădina” concurenței occidentale, „National Zeitung” scria: „Trabantul este o veritabilă mașină particulară, care, grație confortului și dimensiunilor sale, se distinge net de alte modele cu o cilindree analogă. Interiorul Trabantului este mai spațios decît cel al modelelor analoage”. Bancurile care circulau în Germania de Est, exprimau, însă, o cu totul altă realitate: „De ce nu se aude motorul în interiorul mașinii?” se întrebau aceștia. Și tot ei răspundeau: „Pentru că genunchii îți astupă urechile”.
Trabantul dezvolta o putere de 26 CP și era construit dintr-un amestec de carton și rășină de fenol. Modelul standard costa 7.450 de mărci est-germane, în condițiile în care salariul mediu era de 500 de mărci est-germane.
Trabantul s-a bucurat de o piață stabilă automobiliștilor în fostele țări socialiste – Polonia, Rusia, Bulgaria, România. Altădată, uzina lucra la turație maximă, producând 460 de exemplare zilnic. Mulți cetățeni ai fostei R.D. Germane considerau altădată ca o culme a bunăstării materiale intrarea în posesia unui Trabant, după ce așteptau pe listele de înscriere chiar și 12 ani.
În anii 60-70-80, Trabantul a fost un autoturism la îndemâna tuturor, preţul fiind destul de acceptabil, fiind în acelaşi timp o maşină uşor de întreţinut. Caroseria a fost realizată din carton presat, iar motorul în doi timpi, indiferent de modul de exploatare, avea o fiabilitate de circa 40.000-50.000 de kilometri. Motorul se putea repara prin înlocuirea ambreiajului, a celor două cămăşi şi pistoane, după care se putea rula fără probleme acelaşi număr de kilometri. Caroseria nu necesita reparaţii de tinichigerie, eventual tâmplărie, decât în cazul unor uşoare lovituri sau mici accidente de circulaţie. Trabantul, în România, a avut şi diferite denumiri populare, ca de exemplu „Carton” sau „Dosar”.