Aleksandr Pușkin (1799 – 1837) a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira. Dacă te uiți puțin la tablourile și desenele făcute domniei sale (în vremea sa, fotografia abia se inventase, deci nu avem poze cu el), Puşkin avea trăsături faciale necaracteristice ruşilor. Oare de ce? Aflăm această enigmă din autobiografia sa…* Familia mea se trage dintr-un prusac, Radșchi sau Ratchi („bărbat cinstit”), adică de neam bun, nobil sosit în Rusia în timpul domniei cneazului Alexandr Nevski (…) Numele străbunilor mei se întâlnește foarte des în istoria noastră.
* Între familiile nobile supraviețuitoare ale prigoanelor sângeroase dezlănțuite de Ivan cel Groaznic, istoriograful îi enumera pe Pușkini. Un Pușkin e pomenit ca personalitate importantă în epoca impostorilor pretendenți la tron. Patru Pușkini au semnat pentru înscăunarea dinastiei Romanov. Sub Petru I, fiul unuia dintre aceștia a fost descoperit ca lăcaș împotriva țarului și decapitat.
* Străbunicul meu, Aleksandr Petrovici, a ținut ca soție pe fata cea mai mică a contelui Golovin. El a murit foarte tânăr, într-o criză de nebunie, înjunghiindu-și nevasta care tocmai năștea. Unicul său fiu, Lev Aleksandrovici, fusese în rândurile artileriei, iar în 1762, în timpul răscoalei, a rămas credincios lui Petru al III-lea. El a fost întemnițat într-o cetate și eliberat peste doi ani abia.
* Bunicul meu era un om focos și crud. Prima sa soție, născută Vocikova, a murit pe o grămadă de paie, închisă de el într-o temniță din casă, pentru o legătură reală sau imaginară cu un francez, fost preceptor al fiilor săi și pe care soțul l-a spânzurat într-un mod extrem de feudal în curtea slugilor. A doua soție, născută Cicerina, i-a răbdat și ea destule. Odată el i-a poruncit să se gătească pentru o vizită oarecare. Femeia, însărcinată în ultima lună, nu se simțea tocmai bine, deși n-a îndrăznit să i se împotrivească. Pe drum, în trăsură, au început durerile. Bunicul a poruncit vizitiului să stea, și ea a născut, în trăsură, pe tatăl meu. Lăuta a fost adusă acasă pe jumătate moartă și culcată pe pat în ținută fastuoasă și plină de briliante.
* Arborele genealogic al mamei mele este și mai curios. Bunicul ei a fost negru, fiu al unui prinț abisinian destul de avut. Trimisul rus din Constantinopole l-a cumpărat dintr-un serai unde zăcea ca ostatic și l-a trimis lui Petru I, odată cu alți doi pui de harapi. Țarul l-a botezat pe micul Ibrahim la Vilna, în 1707, cu regina poloneză, doamna lui August, și i-a dat numele de familie Hanibal, iar ca nume, Petru, fapt din cauza căruia arapul a plâns apoi, voind să se numească Ibrahim.
* În viața lui de familie, străbunicul meu, Hanibal, a fost la fel de nefericit ca și străbunicul meu din neamul Pușkinilor. Prima sa nevastă, grecoaică, o minune de frumusețe, i-a născut o fiică albă. El a divorțat, silind-o să se călugărească la mănăstirea din Tihvin. Pe fiica ei, Polixenia, a educat-o cu grijă, i-a dat o zestre bună, fără s-o vadă vreodată la față. A doua soție, Khristina Regina von Schelerch, i-a născut o mulțime de copii tuciurii de ambe sexe. Bunicul meu, Osip Abramovici, servise în flotă și se căsătorise cu Maria Alekseevna Pușkina, fiica guvernatorului din Tambov, frate bun, acela, al bunicului meu după tată. Și această uniune a fost nefericită. Gelozia soției și inconstanța soțului au fost cauză de nemulțumiri și dispute, terminate prin divorț.
* Firea africană a bunicului, patimile aprinse unite cu o ușurătate greu de închipuit i-au provocat încurcături nemaipomenite. Astfel el își luă o nouă soție prezentând o adeverință falsă despre moartea celei dintâi. Bunica a fost nevoită să facă o jalbă țarinei care luă parte la ancheta afacerii. Noua căsătorie a fost găsită ilegală și bunicul îndepărtat din flota de la Marea Neagră. 30 de ani au stat despărțiți. Bunicul a murit în 1807, în satul său din regiunea Pakov, drept urmare a vieții lui neînfrânate. La 11 ani după el, bunica și-a dat sufletul în același sat. Moartea i-a unit. Ei dorm alături la mănăstirea Sviatogorsk.