„Super-eroii” – oameni misterioşi, dar reali, dotaţi cu puteri supranaturale, la fel ca în filmele SF

În ultimii ani, se pare că super-eroii sunt la putere, cel puţin în zona filmelor SF şi a desenelor animate. Doar dacă amintim de Superman şi de Spiderman şi cred că s-a spus totul. Dar, la fel ca în lumea imaginaţiei, se pare că există oameni remarcabili, cu puteri care depăşesc înțelegerea actuală, și care, cu siguranță, îi fac să fie asemenea „supereroilor”. Haideţi să vorbim de unii dintre ei.
Veronica Seider – femeia care vedea detalii la distanţe mari
Născută în Germania de Vest în 1951, Veronica Seider a ajuns cunoscută, atunci când era studentă la Universitatea din Stuttgart, susţinând că poate vedea detalii de la o milă distanță (1,6 km). Această susţinere a fost privită cu mult scepticism, deoarece un om obişnuit poate vedea detalii până la doar 20 de metri distanță.
Prin diferite teste efectuate de specialişti, Veronica nu numai că putea să distingă fețele oamenilor până la o milă distanță, dar putea să distingă culorile separate în imaginea unui televizor, acuitatea ei vizuală putând descompune imaginile în culorile lor primare constitutive. Vederea ei a fost estimată ca fiind de aproximativ 20 de ori mai bună decât cea a unui om normal, această superviziune incredibilă fiind cauzată de o mutație genetică necunoscută.
Ben Underwood – copilul orb care putea să „vadă” cu ajutorul ecolaţiei
Ben Underwood a fost un copil care a fost diagnosticat cu cancer retinian, la vârsta de doar 2 ani, trebuind pentru asta să i se îndepărteze chirurgical ambii ochi. Pe măsură ce copilul a crescut, el şi-a descoperit o abilitate destul de uimitoare. La vârsta de 5 ani, Ben a reușit cu ajutorul limbii să poată aduna informații despre mediul înconjurător, pe baza ecoului, similar cu modul în care delfinii folosesc ecolocația. În felul acesta, el reușea să-şi creeze o imagine a împrejurimilor sale și să-și găsească drumul singur, fără a fi ajutat de nimeni.
La început, Ben nu putea decât să perceapă informații de bază în acest fel, cum ar fi localizarea zidurilor sau a obiectelor staționare mari, dar, de-a lungul anilor, copilul și-a îmbunătățit treptat abilitățile la niveluri „superumane”. În perioada adolescenţei, Ben a reușit să-şi folosească acest simţ al ecolocaţiei, ca şi cum ar fi văzut, putând merge printre obiecte aflate în mișcare, ca mașini sau alte persoane. Avea o abilitate neobișnuită de a ajunge să ia tot ce-și dorea și să poată distinge cu desăvârșire forma obiectelor fără să le atingă.
Din păcate, Ben a murit în 2009 la vârsta de 16 ani, dar rămâne singura ființă umană cunoscută care a folosit vreodată ecolocația pentru „a vedea”.
Joy Milne – femeia cu o putere olfactivă incredibilă
O femeie pe nume Joy Milne a devenit conștientă de puterea ei specială, când avea 30 de ani și a început să simtă un miros copleșitor, ușor neplăcut, ca de mosc, provenit de la soțul ei. Lucrul ciudat a fost că nimeni altcineva părea să observe acest lucru și, deși a aplicat deodorante și arome pentru a încerca să mascheze mirosurile percepute, nimic nu părea să o ajute.
Femeia a perceput aceste miros misterios de la soţul ei, până când acesta a fost diagnosticat cu boala Parkinson, care este o boală neurologică degenerativă ce duce la tremur, rigiditate, încetinirea mișcării, convulsii, lipsă de coordonare, dificultăți de mers și, în cele din urmă, moartea.
Într-o zi, Joy era la o prelegere despre conștientizarea bolii Parkinson, când a fost brusc copleșită de același miros de mosc distinctiv pe care îl simțise de multă vreme la soțul ei, deși el nu era cu ea în acel moment. A fost copleșită de conștientizarea faptului că ea poseda cumva abilitatea ciudată de a mirosi de fapt boala Parkinson.
Biochimiștii și cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au supus-o pe Milne la un test, prin care aceasta a fost pusă să miroase 6 tricouri de la pacienți care sufereau de boală și 6 tricouri de la indivizi normali, sănătoși. Milne a reușit să-i identifice pe cei care sufereau de boala Parkinson în aproape toate cazurile. Nu a fost decât un singur identificat incorect din grupul de control, dar în mod ciudat s-a dovedit că această persoană a dezvoltat boala 8 luni mai târziu, dându-i lui Milne o rată de succes de 100%.
S-a crezut mult timp că există o legătură între anumite boli și un miros care poate fi potențial identificat, cum ar fi teoria potrivit căreia un anumit miros poate fi legat de schizofrenie sau alte afecțiuni, dar astfel de cercetări au rămas neconcludente. Având în vedere că boala Parkinson este extrem de dificil de diagnosticat în stadiile sale incipiente, se crede că Milne deține cheia pentru a descoperi exact procesele biochimice care duc la capacitatea de a mirosi boala în avans și, astfel, deschizând calea către un diagnostic precoce mai eficient, pe baza puterii ei speciale.
Bărbatul care nu poate dormi deloc
În 2016, un tânăr din Franța s-a prezentat la spital, plângându-se de insomnie, dureri distale și diaree. Medicii au fost șocați să afle că bărbatul de 27 de ani nu a mai dormit efectiv de peste 4 luni! El susținea că nu s-a simțit niciodată obosit sau somnoros și nici nu a avut niciunul dintre simptomele fizice normale ale lipsei de somn, cum ar fi iritabilitatea, pierderea coordonării și a concentrării, pierderea memoriei și anxietatea.
Au fost efectuate teste medicale și s-a stabilit că bărbatul avea o afecțiune neurologică rară, numită „corea fibrilară a lui Morvan”, care afectează glanda timusului, cea responsabilă de reglatul somnului. Persoanele cu această afecțiune neobișnuită își pot pierde complet nevoia de a dormi, zile, săptămâni sau chiar luni întregi, însă există şi efecte adverse. De exemplu, în cazul acestui tânăr, în fiecare seară el intra într-o stare intensă de halucinații auditive și vizuale, de parcă s-ar fi drogat, precum și stări de delir și convulsii, episoadele durând de la 20 de minute până la o oră.
Kim Peek – bărbatul care îşi poate aminti tot
A existat un bărbat, pe nume Kim Peek, care avea abilitatea excepțională de a-și aminti practic tot ceea ce a văzut sau a făcut vreodată. De-a lungul vieții sale, Peek a memorat complet și perfect cuvânt cu cuvânt aproximativ 12.000 de cărți, pe care le putea reaminti la cerere și chiar putea să spună numărul paginii; el avea şi capacitatea de a citi două pagini simultan, una cu ochiul stâng și alta cu ochiul drept. De asemenea, el își putea aminti până la ultimul detaliu aproximativ 98% din tot ceea ce a văzut, citit sau făcut vreodată, inclusiv chiar și cele mai minore detalii – numere, date, cifre și statistici. Putea să-și amintească hărți în detalii perfecte, să spună orice eveniment care a avut loc în istorie; era, pur şi simplu, o enciclopedie ambulantă.
S-a descoperit că această capacitate incredibilă de a-şi aminti detalii  s-a datorat unui defect congenital din naștere – „ageneză a corpului calos”, în care îi lipsea nervii care să conecteze cele două emisfere ale creierului. Se crede că acest lucru i-a stimulat creierul să facă conexiuni neuronale unice, care au facilitat această super memorie. Bineînțeles, toate acestea au avut un preț, întrucât el a avut probleme de mişcare de-a lungul vieții. Peek avea să-și demonstreze abilitățile până la moartea sa, în anul 2009, și a fost inspirația pentru personajul Raymond Babbitt din filmul „Rain Man”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: Crypto News , FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate