Deşi multă lume cunoaşte că Ştefan cel Mare a fost voievodul care a construit foarte multe biserici, puţini ştiu că domnitorul moldovean a construit şi infrastructură, ca de exemplu poduri. Cel puţin două poduri de pe vremea lui Ştefan cel Mare sunt funcţionale chiar şi astăzi, la mai bine de 500 de ani de la construcţia lor (între timp ele fiind şi consolidate).
Primul pod îl găsiţi la 10 km de Oneşti, în drumul care merge spre Adjud, în satul Negoieşti. Un pod de piatră masiv, care aduce aminte de construcţiile romane, însă inginerii lui Ştefan cel Mare l-au construit atât de bine că rezistă chiar şi astăzi. Al doilea pod se află în localitatea Coșula, judeţul Botoșani, în vecinătatea mănăstirii.
Podul din satul Negoieşti (judeţul Bacău) – a fost construit de Ştefan cel Mare în anul 1493, în valea pârâului Gârbovana, afluent pe dreapta al râului Trotuș, într-un decor de poveste. „Podul este construit din piatră cu mortar gros (realizat din var şi albuş de ou potrivit legendei); bolta, de asemenea, construită cu bolovani rotunzi, iar capetele bolţii care se văd sunt lucrate gros tot din bolovani rotunzi”, spunea Constantin I. Istrati în studiul său din 1904 intitulat „Biserica şi podul de la Borzeşti”. Ştefan cel Mare a înălțat acest pod pentru a face o punte de legătură între pădurea de dincolo de pârâul Gârbovana, unde își antrena ostașii, și refugiul religios al bisericii din Borzești. Totodată, pe acest pod, voievodul își supraveghea și transporturile de sare de pe Valea Trotușului. Podul a suferit transformări în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1843-1849), dar cea mai amplă transformare a avut loc între anii 1902-1903, când s-au înălţat două diguri laterale de protecţie.
Podul lui Stefan cel Mare de la Negoieşti (jud. Bacău)
Podul de la Coşula (judeţul Botoşani) – a fost construit de inginerii lui Ştefan cel Mare în anul 1503, cu 1 an înainte de moartea domnitorului. Podul a fost construit pentru a facilita domnitorului deplasarea spre şi dinspre Cotnari şi Hârlău, acolo unde se aflau podgoriile de unde se aproviziona cu vin şi, pentru că acolo locuia Maria Rareş, iubita lui Ştefan, care l-au avut împreună pe viitorul domnitor Petru Rareş. Podul este peste râul Miletin, fiind restaurat de mai multe ori, dar bolta de la pod niciodată, ea fiind originală de pe vremea lui Ştefan.
Podul lui Stefan cel Mare de la Coşula (jud. Botoşani)