Între oameni a existat schimbul de bunuri, cu mult înainte de descoperirea banilor. E lucru ştiut că în locul banilor de metal, oamenii foloseau pietre scumpe, arme, bucăţi de metal, pietre găurite sau animale – mai ales oi şi vite. În Tibet, chiar până în secolul al XIX-lea, în loc de bani se foloseau pacheţele presate de ceai, iar în China mărfurile se plăteau cu sape şi cuţite.
Părintele istoriei Herodot şi filozoful Xenofon spun că primii bani au fost făcuţi şi folosiţi de locuitorii Lidiei, o ţărişoară în Asia Mică, cam prin secolul al VII-lea î.Hr. Prima monedă a fost bătută din electrum, un amestec de aur şi argint scos de pe fundul râurilor din Lidia. La început această monedă a fost doar o bucată neregulată şi turtită de metal, iar mai târziu pe una din feţe s-au imprimat nişte desene. Ceva mai târziu locuitorii din Corint şi Atena au bătut monedă de argint.
Legislatorul atenian Solon a fost primul care a făcut monede cu două feţe. Pe banii săi era imprimat chipul bufniţei. Două secole mai târziu şi alte ţări au început să bată monede şi să le folosească.
Acum două mii de ani desigur că nu existau nici TV, ziare, radio sau Internet, astfel că moneda servea ca mijloc de informaţie pentru oamenii de rând. Când domnitorii serbau vreo victorie în lupte, în politică sau în arhitectură, atunci imprimau acestea pe monede.
În epoca Renaşterii se fac o mulţime de monede de argint numite „taleri”. Primii taleri s-au făcut în Tirol de unde s-au răspândit apoi pe întregul pământ. Monedele mari de argint din Scandinavia au primit numele de „rigsdaler”, în Anglia „funta”, în Italia „talero”, în Spania „peso”, în Rusia „rublă” şi în America „dolar”.