O modă ridicolă de acum aproape 100 de ani era dată de „pantalonii Oxford”, apăruţi în jurul anului 1925, fiind foarte populari atunci printre bărbaţii din Anglia şi din SUA. Era vorba de nişte pantaloni cu cracii extrem de largi, care erau ca un fel de manifest de respingere a regulilor anterioare ale croitorilor.
În Marea Britanie, articolul vestimentar a început să fie asociat cu moda tinerească a studenţilor de la Universitatea Oxford, în timp ce în Statele Unite pantalonii erau o declaraţie a stilului sport pur. Făcuţi de obicei din flanel cu suprafaţa moale, pantalonii Oxford aveau o circumferinţă de până la 100 cm la tiv, făcându-i incomozi pentru munca fizică, dar perfecţi pentru o postură elegantă.
Pantalonii Oxford puteau fi cu o manşetă suflecată sau tiv cu manşetă, iar lăţimea cracului, atunci când pantalonii sunt întinşi, făceau talia bărbatului să pară minusculă, în contrast cu pantalonii voluminoşi.
La fel ca multe alte mode extreme pentru tinerii bărbaţi, pantalonii Oxford erau văzuţi de generaţia mai în vârstă drept o manifestare a efeminării, ateismului şi decadenţei morale. Totuşi, ei au fost simbolul unei generaţii care îşi inventa stilul propriu, în special în noul climat cultural al anilor 1920. Omul de ştiinţă britanic Harold Acton pretindea că este inventatorul lor: pantalonii cu crăcii largi făceau parte din aspectul său victorian renăscut, purtaţi atunci când era student la Christ Church, Oxford. O altă origine posibilă este faptul că autorităţile colegiului îi dezaprobau pe studenţii lor care purtau pantaloni scurţi (dedesubt) la cursuri, astfel abandonând costumul oficial. Studenţii păcăleau interdicţia, purtând enormii pantaloni „sac” peste pantalonii scurţi.