PREDICĂ LA SF. MC. EPISCOPI DIN CHERSON
7 MARTIE
Frați creștini,
A rânduit Bunul Dumnezeu să facem astăzi prăznuirea multor sfinți mucenici, episcope din cetatea Cherson. Sunt mulți la număr, chiar dacă în dreptul zilei de azi, în calendar sunt înșiruite doar câteva nume. Au fost menționate doar acestea, ca noi, cei din aceste vremuri, să-i avem drept model de credință, să-I avem pilde în viața noastră. Iată ce stă scris în sinaxarul zilei: ..În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson.
Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei. Pentru aceasta l-au bătut şi l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi rătăcirii acelora.
În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei. Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le: dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine. Aceştia făcând acest lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului. Însă cei ce rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.
Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.
După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie, Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea. Dar cei ce trăiau întru necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.
La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie. Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci marele Constantin. Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie. După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredincioşii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici. Aceştia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă nevătămat şi neaprins. Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc. Şi toţi aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.
Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.
Iubiți credincioși,
De ce a îngăduit Domnul nostru, Iubitorul de oameni, asemenea dezlănţuiri ale diavolului şi slugilor sale împotriva făpturii sale? Deoarece aceşti fraţi ai lui Hristos au devenit, prin mucenicia lor, jertfa cea sângeroasă adusă pe altar pentru păcatele noastre ale tuturor. Ei sunt mieii jertfiţi de preoţii Vechiului Legământ pentru iertarea păcatelor poporului. Ei sunt răscumpărarea noastră. Datorită lor noi trăim, avem (încă) libertate, avem Biserica, datorită lor, prin Hristos, porţile Iadului nu au biruit-o şi nici nu o vor birui. Ei sunt cei ce stau cel mai aproape de Hristos, deoarece au făcut, până la capăt, ceea ce a făcut şi Hristos pentru noi: şi-au pus trupul şi sufletul şi-au jertfit întreaga viaţă, pentru noi. Şi „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
Dragostea, aşadar, este fermentul muceniciei. Dragostea pentru Hristos şi pentru aproapele, o dragoste care nu este omenească, nu cunoaşte exaltarea, nu este nici măcar eroism sau onoare. Este dragoste dumnezeiască, de la Duhul Sfânt, ce provine din cunoaşterea lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind fericirile din predica de pe munte a Mântuitorului, arată că suferirea prigoanelor, a ocărilor şi a necazurilor urmează împlinirii primelor porunci: ale smereniei, pocăinţei, milostivirii şi căutării păcii cu Dumnezeu. De aceea, mucenicul nu este un fanatic, nici un simplu erou cum se găsesc, destui, în istoria lumii. Însuşi Apostolul Pavel, martirizat şi el de împăratul Nero, a scris: „De aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Corinteni 13, 3).
Prin urmare, nu oricare dintre noi va putea merge până la mărturisirea lui Hristos, dacă în mărturisire se va amesteca ceva omenesc, meschin, pătimaş, un rest de necredinţă şi de interes. Jertfa nu poate fi decât rodul lepădării totale de sine sau cel puţin al unei dispoziţii sincere a sufletului de a-L urma cu toată fiinţa pe Hristos”.
Ce înseamnă mărturisirea credinţei? Creştinismul nu te mai costă azi nimic. Nu-ţi consemnează numele, nici nu te dă afară din funcţie dacă mergi la biserică. Sunteţi liberi să mergeţi la biserică. Ia, imaginaţi-vă să iasă un decret care să spună: Cine merge la biserică, va fi arestat!… Dar vin zilele acestea! Va înceta creştinismul uşor şi comod şi va veni creştinismul sângelui. Aceasta este doar o pauză. Nu petreceţi, nu vă distraţi! Pregătiţi-vă mai dinainte! Pe sfinții mucenici pe care noi i-am prăznuit azi, persecutorii i-au pus în linie şi i-au întrebat: Ce sunteţi voi? Iar ei răspundeau simplu, în două cuvinte: „Sunt creştin!”. Folosirea acestor două cuvinte interzise, le-au plătit cu capul lor.
Acum, unde este mărturisirea credinţei noastre? Ne-a pus diavolul lacăt la gură şi nu-L mărturisim pe Hristos. De aceea zice Sfântul Vasile: ,,O, fericite limbi, doar pentru aceste două cuvinte – ,,Sunt creştin!” – v-aţi dus în rai!” În clipa în care mucenicii au spus ,,Sunt creştin!”, s-au întâmplat patru lucruri: În ceruri, de fiecare dată când se auzeau cuvintele ,,Sunt creştin!”, muzica îngerilor se auzea cântând în cor: Slavă Ţie, Hristoase, Care naşti astfel de copii-eroi. Al doilea: A urlat diavolul, ca să vorbesc pe scurt! Vroia să-i prindă în mreaja fricii, dar nu a putut! Al treilea: Un înger scria numele lor în cartea mărturisitorilor credinţei, pe ale cărei coperţi scrie: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri!” (Matei 10, 32). Şi ultimul: Doar ce au spus: ,,Sunt creştin!” şi s-a curăţit aerul! Ce înseamnă asta? Că noi, cu picioarele noastre, murdărim pământul. Cu mâinile noastre facem cele ruşinoase şi celelalte. Aşadar, atunci când limba noastră va zice ,,Sunt creştin!“, prin mărturisire se face curăţirea. Toţi trebuie să ne supunem curăţirii! Toţi trebuie să trecem prin Iordanul pocăinţei.
Din păcate, în vremurile din urmă puţini se vor pocăi. Atunci, un om credincios va fi o raritate. Mai uşor va fi atunci să găseşti diamante decât să găseşti un creştin credincios. Da, a spus-o Hristos: ,,Când voi veni, oare voi mai găsi credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8).
Când va veni Hristos? Nu ştim când. Deodată, trâmbiţa cerească va suna şi va cutremura toate. Va străluci cinstita Cruce. Se va arăta Cel răstignit ca să judece pământul. Să-i judece pe împăraţi, pe judecători, pe medici, pe preoţi, pe episcopi, pe toţi. Va veni Domnul! Dar nu ca un Prunc, nici ca Răstignit. Şi atunci, înaintea Lui, „tot genunchiul se va pleca” (Filipeni 2, 10). Tot genunchiul va îngenunchea şi fiecare inimă va plânge şi fiecare limbă va cânta şi va zice: ,,Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2, 11). Amin.
Preot David Marian, parohia ,,Nașterea Maicii Domnului”, Mamaia Nord-Năvodari
Aboneaza-te la newsletter