Rămășițele unui bărbat, vechi de 2.000 de ani descoperite în 2007 în apropiere de Gavello (Italia) reprezintă cel de-al doilea schelet crucificat descoperit de arheologi. Această descoperire fundamentală oferă câteva puncte de vedere despre practica crucificării și semnificația ei istorică. Cercetătorii au găsit dovezi că omul a fost crucificat de o cruce de lemn, similară cu descrierea crucificării lui Iisus din documentele biblice creștine. Datele au fost publicate în ediția din aprilie 2018 a revistei „Archaeological aпd Aпthropological Scieпce”, punând în lumină această metodă de execuție.
Îngroparea scheletului a fost considerată obișnuită, deoarece corpul fusese îngropat direct în pământ, fără bunuri funerare. O examinare ulterioară a dezvăluit semne de violență a scheletului, în special în zona călcâiului, indicând un posibil caz de crucificare. Prezența unei găuri în călcâi a constituit dovada convingătoare a crucificării. Primul corp crucificat a fost găsit la Ierusalim în 1968, oferind o dovadă a actului de crucificare. Descoperirea doctorului Vassilios Tzaferis în timpul săpăturilor sale într-un cimitir evreiesc a demonstrat că crucificarea nu era doar o invenţie romană, ci era practicată de diverse civilizații străvechi. Romanii au adoptat crucificarea de la alte civilizații antice și au folosit-o în timpul Antichităţii. Rapoartele istorice au dezvăluit mai multe poveşti de crucificare, inclusiv cea a lui Iisus Hristos.
Lipsa dovezilor fizice de crucificare poate fi atribuită descompunerii materialelor organice, cum ar fi lemnul și frânghia, precum și a cuielor de fier. În plus, victimele crucificării, deseori sclavi, nu erau îngropaţi în gropi de înmormântare obişnuite, făcând mai dificil descoperirea urmelor.