PREDICĂ LA SF. MC. TEODOR STRATILAT, SF. PROROC ZAHARIA
8 FEBRUARIE
Frați creștini,
Precum lumina soarelui veselește ochii celor ce-l privesc, tot astfel cuvântul despre mucenici strălucește în mințile celor ce-l ascultă. Precum cerul se împodobește cu stelele, tot astfel și Biserica lui Dumnezeu, cu sfinții mucenici. Precum florile împodobesc câmpul, tot astfel și mucenicii Biserica. Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mângaiere celor necăjiți, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate și sănătate iubitorilor de mucenici. Nevoințele cele mari ale mucenicilor sunt cununi strălucite ale sfinților, pentru că ei și-au dat trupurile lor la bătăi, toate cele frumoase ale lumii acesteia le-au socotit ca gunoiul, numai de Hristos să nu se lepede. De aceea și Domnul le-a răsplătit a fi ca ingerii cei fără de trupuri. Vechiul vrăjmas al neamului omenesc, sârguindu-se să-i biruiască, li s-a făcut pricinuitor de locuință Raiului și tot el n-a încetat a porni fiarele cele cumplite asupra celor dreptcredincioși.
Acela și în vremurile noastre, zice Uar, sluga Sfântului Teodor, scriitorul pătimirii lui, a ridicat fiara cea cumplită asupra turmei lui Hristos, adică pe Liciniu, căruia, dreptcredinciosul Împărat Constantin îi dăduse ca femeie pe sora sa. Acest Liciniu luând sceptrul de la păgânul Maximian și urmând aceluia în toate, a ridicat prigonire asupra celor ce erau însemnați prin dreapta credință și a trimis poruncă în toate cetățile și țările sale păgânești, prin care a ucis ostași viteji fără de număr. El a ucis pe cei 40 de mucenici în Sevastia și 45 de ostași în Nicopolia Armeniei, cum și pe Sfântul Andrian, fiul Împăratului Prov. Asemenea și pe cei 70 de aleși ostași și boieri din palatul său și pe cei 300 de bărbați din Macedonia. Apoi, văzând preanelegiuitul că o mulțime fără de număr defăima poruncile sale păgânești și se ofereau bucuroși morții pentru dreapta credință, a poruncit să caute pe cei mai însemnați și mai cinstiți dintre creștini, căți erau prin cetăți și prin cetele ostașilor. Numai pe aceia îi silea la închinarea la idoli, nebăgând în seamă mulțimea cea de obște a credincioșilor, dar nădăjduind că, prin frică, să silească pe toti cei ce erau sub stăpânirea lui.
Pretutindeni fiind cercetați cu mare sârguință cei mai însemnați creștini, s-a făcut înștiințare lui Liciniu, care pe atunci era în Nicomidia, și despre Sfântul Teodor Stratilat, care se afla atunci în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră, și a dovedit că este creștin și pe mulți îi întorcea la Hristos.
Dreptmăritori creștini,
Sfântul Teodor a trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind cu neamul din cetatea Evhania (aproape de Evhaita, îm Asia Mică). Şi a fost în oaste stratilat, adică general, iar împăratul îi încredinţase cârmuirea cetăţii Heracleea, din ţinutul Pontului. Sfântul întrecea pe mulţi cu virtuţile sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvântului şi mulţi căutau să-l aibă prieten. Până şi împăratul Liciniu dorea să-l întâlnească. Auzind, însă, că acest dregător al său nu numai că s-a îndepărtat de cinstirea zeilor, dar se ostenea şi cu propovăduirea credinţei în Hristos şi îndeamna pe toţi să se lepede de închinarea idolilor, împăratul a hotărât să-l cerceteze el însuşi şi, de nu se va întoarce, cu înfricoşătoare moarte să-l piardă.
Astfel, împăratul a venit în Heracleea şi, la cererea Sfântului Teodor, i-a dat acestuia îngăduinţa să ia idolii de aur acasă la el, spre a-i cinsti după datină. Dar, ducându-i acasă, Sfântul a sfărâmat idolii în bucăţi şi i-a împărţit săracilor. Iar după ce s-a făcut ziuă, un sutaş a spus împăratului că a văzut capul de aur al zeiţei Artemida – zeiţa care fusese dată în ajun Sfântului Teodor – şi că acum era purtat de un sărac. Şi acesta, fiind întrebat, a mărturisit că de la Teodor Stratilat l-a primit. Şi împăratul, auzind de o faptă ca aceasta, a rămas mut de mânie. Deci, poruncind slujitorilor, Sfântul a fost prins şi adus înaintea sa. Atunci, mărturisind el că toate cele spuse de sutaş sunt adevărate, a fost osândit la chinuri grele. Şi a îndurat Sfântul Teodor, cu credinţă şi cu vitejie, toate chinurile şi, pătimind, neîncetat propovăduia credinţa în Hristos. În cele din urmă a fost răstignit pe cruce, unde a pătimit o zi întreagă, încât păgânii credeau că va muri, dar noaptea un înger l-a tămăduit de răni şi l-a făcut întreg sănătos.
Această minune a adus pe mulţi la credinţa creştină.
Deci, împăratul, văzând că nu poate să-l întoarcă la zadarnica cinstire a idolilor, a poruncit să i se taie capul. Şi, astfel, s-a săvârşit Sfântul Teodor muceniceşte în ziua de 8 februarie a anului 320. După o vreme, sfintele lui moaşte au fost mutate în cetatea de naştere, Evhania (în apropiere de Evhaita), care mai apoi s-a numit Teodoropole, în cinstea Sfântului. Peste multă vreme, în anul 1260, cea mai mare parte din moaştele lui a fost dusă la Veneţia, unde se află şi astăzi. Aducerea cinstitelor sale moaşte din Heracleea în Evhania se prăznuieşte în fiecare an la 8 iunie. La aceeaşi dată se pomeneşte şi minunea care s-a făcut cu icoana lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul şi Sfântul Ioan Damaschin.
Astfel, aproape de cetatea Damascului era un loc numit Carsat, unde era o biserică a Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc l-au luat turcii în stăpânire. Ei au adus în ea dobitoacele lor şi femeile şi copiii lor. Şi era acolo, zugrăvit pe perete, chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor. Şi, într-o zi, şezând mulţi necredincioşi în biserica aceea şi vorbind între ei, unul a luat un arc şi o săgeată şi, încordându-l, a tras în icoană. Şi s-a înfipt săgeata în umărul drept al Sfântului şi îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Şi, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci au locuit în ea mai departe. Şi erau acolo douăzeci de turci cu femeile şi copiii lor, şi, în puţine zile, toţi au murit ca loviţi de o amară boală. Iar cei ce locuiau în afara bisericii, în aceeaşi vreme, au rămas întregi şi sănătoşi. Şi spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre icoana aceea, pe care a văzut-o, că erau pe ea urme de sânge, care cursese din rană. Această minune a fost spre înfricoşarea necredincioşilor, iar nouă, credincioşilor, spre învăţătură, ca să ştim că datori suntem a cinsti sfintele icoane, pentru că cinstirea lor se înalţă către cel înfăţişat pe ele şi prin ele ni se dă şi lucrează în noi harul cel minunat al Dumnezeului nostru.
Tradiţia ortodoxă deosebeşte pe Sfântul Teodor Stratilat de Sfântul Teodor Tiron (pomenit la 17 februarie şi în prima sâmbătă a Postului Mare).
La noi în ţară se găsesc părţi din moaştele Sfântului Teodor Stratilat la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, precum şi în Bucureşti, la Mănăstirea Stavropoleos, la biserica Sfânta Vineri – Drumul Taberei, precum şi în alte sfinte locaşuri.
Iubiți credincioși,
Tot în această zi facem și pomenirea unuia dintre prorocii Vechiului Testament și anume Prorocul Zaharia, care provenea din tribul lui Levi. El s-a născut în Galaad. Fericitul Ieronim tâlcuieşte numele lui astfel: memoria Domini, adică pomenirea lui Dumnezeu. Alţii socotesc că numele lui Zaharia înseamnă „cel de care Dumnezeu îşi aduce aminte” sau „Domnul îl aminteşte pe el”.
Anumite indicii prezente în scrierea profetică, precum şi sintagma tânărului acestuia (Zaharia 2, 4-8) ar putea conduce la concluzia că profetul era încă tânăr atunci când s-a întors din Babilon. Dar, pe de altă parte, mărturiile unor Părinţi precum Dorotei, Epifanie, Isichie şi alţii atestă că Zaharia a plecat din robie la o vârstă înaintată. Încă pe când se afla în Babilon, tânăr fiind, Zaharia a prorocit poporului său, arătând multe semne prevestitoare şi desluşind altele, care adevereau prorociile sale. Aşa a fost, de pildă, cea pentru Ioţadoc, cum că va avea un fiu care se va numi Iosua şi va sluji ca preot în Ierusalim. De asemenea, Profetul Zaharia a fost cel care 1-a binecuvântat pe Salatiel, din tribul lui Iuda, şi i-a prevestit acestuia că i se va naşte un fiu pe nume Zoro- babel, adică „sămânţă din Babilon”, iar acesta va fi guvernator al iudeilor, în vremea când ei se vor întoarce din robie.
În timpul domniei lui Cyrus cel Mare (558-529 Î.Hr.), regele perşilor, Zaharia a prevestit, prin intermediul unui miracol, victoria acestui monarh asupra lui Cresus, împăratul Lydiei, şi asupra suzeranului său Astyages, regele mezilor. Prorocul s-a înfăţişat înaintea regelui, spunându-i ca va face un serviciu deosebit de important în favoarea Ierusalimului, apoi l-a binecuvântat. însă de va fi fost atunci prorocul tânăr sau bătrân este cu neputinţă să determinăm, chiar dacă ţinem seama de lungimea activităţii sale profetice. în iconografia creştin-ortodoxă, Zaharia este reprezentat ca un tânăr fară barbă, cu o înfăţişare agreabilă şi privind cu luare-aminte.
Zaharia a fost nu numai profet, ci şi preot. în perioada cât Ioachim a fost arhiereu (Neemia 12, 12), se pare că Zaharia a urmat pe bunicul său Ido ( Zaharia 1,1- 7), drept cap al acelei familii preoţeşti (Neemia 12, 10-16). în cazul acestui profet, el, nepotul, a urmat bunicului (Neemia 12, 16). Se poate ca aceasta să se fi întâmplat aşa, pentru că tatăl său, Berechia, va fi murit de timpuriu.
Unii îl confundă pe preotul Zaharia din Ierusalim, fiul lui Iehoiada (II Cronici 24, 20-22; Matei 23, 35), cu Zaharia Prorocul. Cel dintâi a fost ucis cu cruzime, în apropierea altarului, din porunca regelui iudeu Ioaş. Sângele lui a ţâşnit şi s-a scurs pe pietrele din curtea Templului,dar a început să clocotească aici şi a tot clocotit vreme de aproape două veacuri şi jumătate.
Prorocul Zaharia a ajuns la o vârstă foarte înaintată şi a răposat în cel de-al doilea an de domnie al lui Darius Istaspe, aproximativ în 520 î.Hr., fiind înmormântat aproape de mormântul Prorocului Agheu, contemporan cu el. Felul de viaţă al lui Zaharia a fost asemănător cu vieţuirea lui Agheu. Mai târziu, moaştele sale au fost mutate la Constantinopol, în Biserica Sfântului Iacov, fratele Domnului – după cum atestă Klemes, alcătuitorul de canoane. Prorocul Zaharia, ieşit din robie, a scris o carte, care este cea de a unsprezecea dintre cele douăsprezece cărţi cunoscute ca fiind scrise de către Prorocii mici.
Circumstanţele istorice în care a slujit Prorocul Zaharia sunt similare celor cunoscute de către contemporanul său, Prorocul Agheu. In anul 520 î.Hr., Agheu a ţinut patru predici, în patru luni. Zaharia şi-a început activitatea cu două luni mai târziu decât Prorocul Agheu.
Cyrus a cucerit Babilonul în anul 539 î.Hr. La scurt timp după aceea a promulgat edictul în virtutea căruia toţii robii israeliţi aveau libertatea de a reveni în ţara lor de baştină şi de a-şi reconstrui Templul (II Cronici 36, 21-23; Ezdra 1, 1-4; 6, 3-5). În capitolul 2 din Cartea lui Ezdra se atestă că între anii 538 şi 537 î.Hr. s-au întors din exilul babilonic circa cincizeci de mii de iudei, aflaţi sub autoritatea civilă a lui Zorobabel şi sub călăuzirea religioasă a arhiereului Iosua. Aceştia vor fi, prin urmare, iudeii care au realizat fundaţiile Templului, încă din anul 537 î.Hr. (Ezdra 4,1-5, 24). Acest fapt este confirmat şi în Sfânta Scriptură, unde se arată: Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestui Templu şi tot mâinile lui îl vor termina, şi tu vei şti că Domnul Savaot m-a trimis la voi.”(Zaharia 4, 8-9) De la o vreme au apărut anumite dificultăţi, precum şi unele acţiuni de intimidare, din pricina cărora construcţia Templului a fost în cele din urmă oprită. In răstimpul când nu s-a mai lucrat deloc, Cyrus cel Mare a murit pe câmpul de luptă în anul 529 Î.Hr., iar fiul său, Cambyses al II-lea, l-a urmat la tron, domnind până în 524 î.Hr. După cum am arătat în comentariul nostru la Cartea lui Agheu, iudeii care s-au întors la început erau animaţi de un zel ardent, să revină acasă, să reconstruiască Templul şi să se poată aşeza din nou aici (Ezdra 2). Aceasta se vede şi din faptul că au izbutit ca într-un timp foarte scurt să ridice altarul pentru arderi de tot (Ezdra 3, 1-6). În felul acesta, cultul şi jertfele,care vreme de 70 de ani nu se mai săvârşiseră, au putut fi cel puţin parţial reluate. Din nefericire, potrivnicii nu au întârziat să apară, manifestându-se în fel şi chip (Ezdra 4, 1-5; Agheu 1, 6-11). Starea de spirit a populaţiei era destul de proastă, poporul era descurajat. Statistic vorbind, doar un mic procent din totalul populaţiei evreieşti se întorsese în Iudeea. Zidurile cetăţii erau ruinate, Templul era ca o grămadă de pietre, seceta şi foametea făceau ravagii. Iudeea era în continuare un stat vasal perşilor, iar relaţiile cu popoarele cu care se învecina erau reci, dacă nu chiar duşmănoase, dacă ne gândim că aceştia îi hărţuiau în mod constant pe mai-marii iudeilor din Ierusalim. Reconstrucţia Templului a fost sistată şi nu s-a mai reluat până în anul 520 î.Hr. (Ezdra 4, 24).
După o serie de frământări şi de lupte politice, Darius Istaspe (522-485) a urcat pe tron. Cronicile îl caracterizează ca pe un domnitor şi un administrator prudent, care manifesta o mare toleranţă religioasă. Aceste aspecte au fost favorabile iudeilor, care au valorificat conjunctura pentru a-şi putea reconstrui Templul. Darius a menţinut în vigoare decretul predecesorului său, Cyrus, şi a susţinut deciziile acestuia referitoare la Templu, permiţând reluarea lucrărilor de construcţie (Ezdra 6, 6-12; Agheu 1, 1-2). Drept urmare, reconstrucţia Templului s-a încheiat în anul 516 î.Hr.
Două obiective îi preocupă pe Prorocii Agheu şi Zaharia: reînnoirea spirituală a poporului şi motivarea lui să continue reconstrucţia Templului (Agheu 1, 2; Zaharia 4, 8-10]. Astfel, Cartea Profetului Zaharia se deschide cu un cuvânt de iertare: In luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, fost-a cuvântul Domnului către Prorocul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: „Domnul S-a mâniat mult împotriva părinţilor voştri!” Şi spune-le celor rămaşi din popor: „Aşa zice Domnul Savaot: Intoarceţi-vă către Mine, zice Domnul Savaot, şi atunci Mă voi întoarce şi Eu către voi, zice Domnul Savaot.” (Zaharia 1, 1-3)
Zaharia este unul dintre prorocii care, după Isaia, prezintă foarte multe profeţii despre venirea lui Mesia. Sfântul Iustin Martirul îl îndeamnă pe iudeul Trifon astfel: „Ar trebui să credeţi totuşi lui Zaharia, care a arătat, în parabolă, taina lui Hristos.” Să luăm aminte la numeroasele lui prorocii mesianice, răsfoind cu atenție Sfânta Scriptură. Având pe Dătătorul de lumină ascultător rugăciunilor tale, dă-mi mie lumină, dumnezeiescule Proroc Zaharia în veci. Amin!
Preot David Marian, parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” Mamaia Nord, Năvodari
Aboneaza-te la newsletter