Fragmentul de mai jos face parte din amintirile personale ale celebrului scriitor francez Alexandre Dumas (1802-1870), dintr-o calatorie efectuata in tarile din jurul M-tilor Caucaz din Asia. Toate memoriile acestei calatorii fascinante au fost adunate in volumul „Muntele de nisip”, o carte extraordinara care prezinta obiceiurile lumii caucaziene si persane, pe care autorul o exploreaza.
Intr-unul din capitolele cartii, Dumas ne povesteste despre experienta sa la o baie persana din orasul Tbilisi, acolo unde a avut parte si de un masaj deosebit.
Baia persana
„Apartamentul nostru se compunea din doua camere: prima cu trei paturi, iar a doua… o sa intram imediat in ea. Prima camera e vestibulul baii. Acolo te dezbraci inainte de a intra in baie, acolo te culci dupa ce ai termi­nat si tot acolo te imbraci inainte de a pleca. Era splendid luminata de sase luminari puse intr-un sfesnic de lemn al carui picior se sprijinea pe pamant.
Ne-am dezbracat si, inzestrati cu servete ca sa ne acoperim fata, bineinteles numai in cazul ca ar fi trecut femei pe acolo, am intrat in baie.
Marturisesc ca am fost obligat sa ies imediat, plamanii mei nefiind in stare sa respire aburul acela. A trebuit sa-i obisnuiesc incetul cu incetul, lasind usa vestibulului in­tredeschisa, ca sa-mi fac o atmosfera cat de cat respirabila.

Interiorul baii era de o simplitate biblica: totul era de piatra, fara nici un alt adaos: trei vane patrate incal­zite la diferite grade, sau, mai bine zis, primind apele incalzite natural, la trei temperaturi diferite. Trei paturi de lemn ii asteptau – pe cei ce se scaldau. Si pentru o clipa am crezut ca ma gasesc intr-o statie de posta.
Marii amatori de bai persane se duc direct la vana incalzita la 40 de grade si se vara foarte curajosi in ea. Amatorii mediocri sau novicii se duc la cea cu apa de 30 de grade. Apoi, treptat, trec din vana de 30 de grade la cea de 35, iar de la aceasta la cea de 40 de grade, dandu-si astfel cu greu seama de schimbarea progresiva. In Caucaz sunt ape care, in mod natural, au 60 de grade, foarte bune pentru reumatism. De la acestea nu se folosesc decat aburii.
Eu m-am indreptat spre vana de 30 de grade si am coborat in ea cu sfiiciune. Dupa aceea, de la 30 de grade am trecut progresiv si fara suferinte prea mari la 35 si apoi la 40. Iar la iesirea din ea ma asteptau baiesii”.
Masajul miraculos
„M-au insfacat pe negandite, incat am vrut chiar sa ma apar. Lasa-i sa-si faca meseria! mi-a strigat prietenul meu, altfel s-ar putea sa-ti rupa vreun os. Daca as fi stiut ce anume mi-ar fi putut rupe, m-as fi aparat; dar, cum nu stiam, m-am lasat pe mina lor…
Cei doi calai m-au culcat atunci pe unul din paturile de lemn, avand grija sa-mi puna sub cap un stergar ud, asezandu-mi picioarele unul peste celalalt si bratele de-a lungul corpului. Dupa aceea fiecare din ei mi-a luat un brat si-au in­ceput sa-mi trosneasca articulatiile. Mi-au trosnit la inceput umerii; mergand asa pana la ultimele falange ale degetelor. Dupa brate au trecut apoi la picioare. Si dupa ce mi-au trosnit picioarele, au urmat ceafa, apoi vertebrele spinarii si in cele din urma salele.
Acest exercitiu, care parea sa-mi produca o dislocare completa, s-a facut totusi firesc, nu numai fara durere, ci chiar cu o anumita voluptate. Articulatiile mele care nu trosnisera niciodata, devenisera deodata mitraliere. Mi se parea ca as fi putut fi impaturit ca un stergar si pus in rafturile unui dulap, fara sa scot nici un geamat.
Prima parte a masajului fiind terminata, cei doi baiesi m-au intors pe burta si-n timp ce unul imi intindea mainile cu toata puterea, celalalt a inceput sa-mi danseze pe spate, sa-mi tropaie pe sale – pe legea mea ca nu ga­sesc alta expresie – sarind apoi cu zgomot pe podea. Acest om, care putea avea 120 de livre, lucru ciudat, mi se parea usor ca un fluture. Mi s-a urcat apoi iar pe spate, s-a dat jos, s-a suit din nou, dandu-mi niste senzatii care-mi produceau o incredibila voluptate. Respiram cum nu respirasem in viata mea. Iar muschii, in loc sa simta oboseala, pareau sa fi capatat o incredibila energie; mi se parea chiar ca as fi putut tine Caucazul pe bratul meu intins.
Atunci, cei doi baiesi au inceput sa-mi plesneasca cu podul palmelor, salele, umerii, coastele, coapsele, pulpele etc. Devenisem un fel de instrument la care se canta o arie pe care o gustam insa altfel decat ariile din Wilhelm Tell si din Robert Diavolul. De altminteri, aceasta arie avea un mare avantaj asupra celor din celebrele opere citate: acela ca eu, care nu putusem canta nici macar un cuplet din Malbrouk, fara sa gresesc de zece ori, le urmaream batand masura cu capul si fara sa ma departez o clipa de ton. Eram exact in starea omului care visind, este totusi destul de treaz ca sa stie ca viseaza, dar care, gasind ca-i atat de placut visul, isi da toata silinta sa nu se trezeasca dintr-odata.
In fine, spre marele meu regret, masajul a luat sfarsit si s-a trecut la ultima operatie, cea a sapunitului. Unul dintre cei doi baiesi m-a luat de subtiori si m-a asezat in capul oaselor, asa cum il aseaza Arlechinul pe Pierot cind crede ca l-a ucis. In acest timp, un altul si-a tras o manusa de par aspru pe mana si mi-a frecat tot corpul, in timp ce primul, scotand galeti pline cu apa din cada de 40 de grade, mi le arunca pe sale si-n ceafa.
Deodata, omul cu manusa, gasind ca apa obisnuita nu era suficienta, a luat un sac, lasand sa curga din el o spuma de sapun care m-a acoperit in intregime. Dar, in afara de ochi, care m-au piscat putin, n-am simtit niciodata o senzatie mai placuta decat cea produsa de aceasta spuma ce-mi curgea pe tot corpul.  Plin apoi de o spuma calduta si alba ca laptele, usoara si fluida ca aerul, m-am lasat condus la bazin, in care am coborit cu o atractie irezistibila de parca as fi gasit in el nimfele care-l rapisera pe Hylas.
Am ramas vreo cinci minute in vane si dupa aceea am iesit. Cearsafuri de o albeata ireprosabila au fost intinse pe paturile din vestibul, al carui aer rece ne-a sufocat mai intai, pentru a ne da apoi o senzatie de bunastare”.