Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Despre Shambala s-au scris uimitoare povesti si s-a mentionat in nenumarate rubrici de religie si cultura. Chiar ilustrul scriitor Mircea Eliade pomeneste despre acest taram intr-o nuvela fantastica „Strada Mantuleasa”. Scrieri budiste stravechi vorbesc despre acest taram mirific ca fiind atat real cat si mitic adica cuprinzand domeniul ceresc. Fiind descries ca un izvor de intelepciune ancestrala, credinta in el era candva larg raspandita in China sub denumirea de Kun Lun – o vale in care nemuritorii traiesc in perfecta armonie. In traditia Indiana exista un loc denumit Kalapa aflat al nord de Himalaya si in care traiesc oameni desavarsiti. In Rusia se spune ca in drumul spre Mongolia ajungi la Belovodai, loc in care oamenii sfinti traiau separate de lume, „o tara a apelor albe”.
Muntii Tibetului ascund un taram misterios numit Shangri-La. Acest misterios taram aflat la nordul Tibetului unde muntii inchid in stransoarea lor vai secrete fertile si pline de verdeata, nu este trecut pe vreo harta. Locul exact al lui Shangri-La despre care se spune in Tibet ca ar fi Shambala, se poate afla in regiunea Tibetana din Himalaya, in muntii Cun Lun din China sau poate in Altai din Mongolia. Legendele si textele referitoare la Shangri-La indica totusi o zona la nord de India.
Inainte de invazia chineza, platoul Tibetan era cel mai izolat taram locuit de pe pamant, tocmai aceasta favorizand nasterea unei civilizatii spirituale condusa de Dalai-Lama, direct din templul lui aflat in Lhasa. Calugarii budisti si misticii Tibetului detineau si detin inca puteri iesite din comun. Una din tehnicile cele mai cunoscute este Lung-gom-pa, un exercitiu care le permitea Tibetanilor sa strabata distante foarte intinse intr-un timp foarte scurt. O alta tehnica (prezentata si pe canalul TV Discovery) era cea de Tumo, tehnica prin care tibetanii rezistau la temperaturi foarte joase fara vreun acoperis si cu o imbracaminte extrem de sumara, ei putand sa doarma in zapada la temperaturi de minus 40 de grade la altitudini de 5000 m, aproape goi. Aceasta descriere a Tibetului sacru este foarte aproape de descrierea mirificului taram Shambala.
Calatorul rus Nicolas Roerich, membru al societatii Teofizice, intreband un lama daca Shambala este un loc real, i se raspunse: „Shambala este un maret domeniu ceresc si nu are de a face cu pamantul nostru”. Multe texte sacre budiste descriu drumul si harta care duce in Shambala, dar mai degraba obstacolele (munti, rauri, paduri) si drumurile piezise sunt probe si teste spirituale pe care aspirantul parcurgandu-le dobandeste accesul in domeniul Shambalei. Pe langa aceasta traditia budista vorbeste de un paradis subteran denumit Agharta, care este si el legat de existenta Shambalei. Roerich il numea Agharti si auzise de el in timpul unei expeditii prin muntii Altai din Mongolia si Tibet. Un lama i-a spus ca Shambala se afla chiar in inima tarii Agharta si este condusa de un „rege al lumii”. Textele sacre vorbesc de orasul Shambala ca fiind perfect rotund, in el se inalta coloane, piramide, si temple colosale, locuitorii sai fiind fiinte desavarsite spiritual traind intr-o perfecta pace si armonie. Rolul acestui centru este acela de a mentine pacea si armonia in lume si de a inspira si ghida spiritual locuitorii planetei.