Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Primii navigatori europeni care la începutul secolului ai XVIII-lea au păşit pe Insula Paştelui n-au putut să-şi creadă ochilor. Pe acest petic de pământ, aflat la o distanţă de 3.600 km de Chile, în mijlocul Oceanului Pacific, au descoperit sute de statui imense, răspândite pe întreaga insulă. Sute de statui uriaşe, unele atingând 10-12 metri înălţime şi cântărind 50 de tone, contemplă până în ziua de azi cu ochii lor lipsiţi de viaţă, aidoma unor roboţi monstruoşi, care aşteaptă clipa când vor fi din nou puşi în funcţiune.
Insula Paştelui se află situată departe de orice continent şi de orice civilizaţie. Niciun arbore nu creşte pe acest sol vulcanic. Aşadar, nici nu poate fi vorba de a explica transportul coloşilor cu ajutorul unor trunchiuri de lemn. Insula nu a putut să hrănească mai mult de 2.000 de oameni. Aşadar, cine a putut atunci desprinde asemenea blocuri de piatră direct din munte, ca apoi să le prelucreze şi să le transporte, fără ajutorul unor trunchiuri de lemn, la câţiva kilometri depărtare? Cine oare le-a dat forma definitivă, le-a şlefuit, le-a ridicat în picioare?
2.000 de oameni n-ar fi putut să cioplească, cu ajutorul uneltelor lor foarte primitive, din stâncă vulcanică, tare ca oţelul, aceşti coloşi, nici măcar dacă ar fi lucrat zi şi noapte. Un lucru este cert: 2.000 de oameni n-ar fi fost în stare să ridice statuile-colos! Iar o populaţie mai numeroasă n-avea cum să trăiască pe insulă. În aceste condiţii, cine a realizat oare aceste sculpturi? Şi în ce scop? Şi de ce statuile sunt toate ridicate de jur împrejur, pe ţărmuri, iar în interiorul insulei nu se află nici una? Cărui cult să fi slujit ele?
Conform tradiţiei orale, nişte oameni zburători ar fi aterizat pe insulă cu multă vreme în urmă şi i-ar fi învăţat pe locuitori cum să facă focul. Legenda este confirmată de sculpturi, ce reprezintă fiinţe zburătoare cu ochii mari, ficşi.