Predica la Sfanta Muceniță Lucia Fecioara – 6 iulie
Frați creștini,
Cu vrerea bunului Dumnezeu am reușit să înălțăm rugăciune către ceruri, pomenind în rugăciunile noastre pe Sf. Cuvios Sisoe cel Mare, Sf. Muceniță Lucia, Sf. Mucenic Astie episcopul Didarhiei. La prima vedere numele acestora par nesemnificative, deoarece unii au evlavie la alți sfinți cu nume mai sonore. Totuși, înaintea lui Dumnezeu toți sunt rugători, iar pentru noi exemple de evlavie și trăire duhovnicească.
Preafericitul Părinte Sisoe luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe,se retrase în puştiul Schetis (adică al Schitului). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie.
Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare.
Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, fața sa străluci dintr-odată ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Părinţii se minunară şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire.
Tot în această zi mai facem pomenirea Sfintei Mucenice Lucia și a Sfințitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.
Acesta din urmă a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
Am prezentat pe scurt viața celor doi sfinți lăsând la urmă pe sfânta muceniță Lucia fecioara, deoarece aceasta este un model de feciorie pe care tinerele noastre ar trebui să-l aplice în viața lor.
Iubiți frați și surori întru Domnul,
Când se răspândea prin toate părţile Siciliei cinstirea Sfintei muceniţe Agatia şi poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfântului ei mormânt, în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată se afla între siracuzeni împreună cu mama sa Evtihia, care avea boala curgerii de sânge de patru ani, şi care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Săvârşindu-se slujbele bisericeşti, se citea Evanghelia în care se pomeneşte de femeia căreia îi curgea sânge şi care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămăduit. Lucia a zis mamei sale: ,,De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede şi aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de faţă totdeauna pe Acela, pentru a Cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mormântul ei cu credinţă şi te vei tămădui”.
După săvârşirea cântării bisericeşti, ducându-se poporul, a căzut înaintea mormântului sfintei muceniţe, mama împreună cu fiica şi au început cu lacrimi a se ruga, cerând ajutor. Rugându-se ele mult, a adormit Lucia şi a avut vedenie, văzând-o pe Sfânta muceniţă Agatia în mijlocul îngerilor, foarte împodobită cu mărgăritare şi zicându-I că Umnezeu a întărit-o cu puteri tămăduitoare, datorită credinșei ei și că va fi izbăvitoarea cetății Siracuza.
Acestea auzindu-le Lucia, s-a deşteptat şi cu cutremur s-a sculat, apoi a zis către mama ei: ,,Mamă, mamă, iată te-ai vindecat. Deci, rogu-te pe tine prin sfânta aceasta care cu rugăciunile sale te-a tămăduit, să nu-mi mai pomeneşti de logodnic niciodată – pentru că acum era logodită -, nici să pofteşti a vedea din trupul meu rodul cel muritor. Ci toate acelea ce le-ai pregătit să mi le dai mie, ca şi când aş fi mers după bărbatul cel muritor, dă-mi-le acum, ca să merg la mirele cel fără de moarte, Hristos Domnul, Care va păzi fecioria mea”. Iar mama sa Evtihia a zis către dânsa: ,,Toate cele ce sunt ale tatălui tău, care a murit de nouă ani, păzindu-le întregi le-am înmulţit şi nu le-am împuţinat, spre a le da moştenire ţie. Iar cele ce sunt ale mele şi cele ce mai pot să fie, singură le ştii bine. Deci, să acoperi mai întâi cu ţarina ochii mei şi apoi ceea ce va fi ţie cu plăcere, vei face cu toată avuţia,,. Lucia a zis: ,,Ascultă, mamă, sfatul meu, că nu este iubit de Dumnezeu acela care Îi dă Lui ceea ce nu poate duce cu sine, nici singur pentru el nu poate să le cheltuiască. Ci de voieşti a face lucru bine primit lui Dumnezeu, dă-I Lui ceea ce-ţi este cu putinţă a cheltui; pentru că după ce vei muri, nimic nu vei mai putea cheltui şi ceea ce dai acum, dai ce nu poţi duce cu tine. Deci, fiind vie şi sănătoasă, dă lui Hristos ceea ce ai, şi toate cele ce ai vrut să mi le dai mie, începe a le da de acum lui Hristos”.
Astfel, în toate zilele vorbind fecioara cu mama sa, s-a făcut împărţirea lucrurilor, pe care le-a dat spre trebuinţa săracilor. Deci, vânzând satele, podoabele cele de mult preţ şi mărgăritarele, s-a înştiinţat despre aceea logodnicul ei, care s-a mâhnit atât de mult încât cerea socoteală doicii Luciei. Aceasta văzând mania tânărului, a încercat să-l calmeze, mințind că Lucia dorește să cumpere o moștenire, pe care să i-o dăruiască lui. Logodnicul, crezând cuvintele ei şi socotind că se face negustorie, a tăcut; ba chiar el îndemna la vânzare.
Dar când s-a înştiinţat că toate s-au împărţit săracilor şi scăpătaţilor, şi toate s-au cheltuit cu străinii şi slujitorii lui Dumnezeu, mergând la Pashasie, domnul cetăţii, a clevetit-o, zicând că logodnica sa este creştină şi potrivnică legilor împărăteşti. Iar ighemonul, chemând-o la sine, o sfătuia cu cuvinte şi o silea a jertfi idolilor.
Refuzul fecioarei a fost categoric. Pentru ea jertfa cea vie era dragostea față de cei săraci, ascultarea necazurilor acestora și credința în Hristos.
Ighemonul Pashasie plin de ură față de creștini a zis: ,,Aceste cuvinte spune-le creştinilor, celor asemenea ţie, iar mie celui ce păzesc aşezămintele împărăteşti, în deşert mi le povesteşti”.
Cu fața luminată și plină de înțelepciune, fericita lucia încearcă să-I explice judecătorului său, dar și celor prezenți că în această viață deșartă și degrab trecătoare trebuie să corelăm legile lumești cu cele Dumnezeiești. Nu trebuie să ne temem de împăraţi, ci numai de Dumnezeu. Nu trebuie să facem voia conducătorilor lumești pentru a nu-i mânia pe dânşii ci trebuie să ne păzim să nu mâniem pe Dumnezeu. Trebuie să ne facem plăcuți lui Dumnezeu și nu oamenilor. Deci, tu ighemonule fă ceea ce socoteşti că-ţi este de folos, iar eu voi face aceea ce voi cunoaşte că-mi este de folos zicea fericita fecioară.
Pashasie a zis: ,,Ai cheltuit moştenirea ta cu desfrânaţii tăi şi ai risipit-o şi pentru ceea vorbeşti ca o desfrânată. Lucia a zis: ,,Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit”.
Luând-o în batjocură zicea Pashasie: ,,Şi care sunt stricătorii sufletului şi trupului tău?”
Stricătorii sufletului voi sunteţi, afirmă fecioara, de care grăieşte și apostolul: Vorbele cele rele, strică obiceiurile cele bune. Pentru că sfătuiţi sufletele omeneşti, ca lăsând pe Ziditorul lor, să urmeze idolilor celor deşerţi. Iar stricătorii trupului sunt aceia care iubesc dulceaţa vremelnică, mai mult decât desfătarea cea veşnică şi aceia care cinstesc veselia ce degrabă piere mai mult decât bucuriile cele nesfârşite. Și continua Lucia cu învățătura: ,,Apostolul zice că cei ce vieţuiesc întru curăţie, sunt biserici ale lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte într-înşii”.
Răbufnid de mânie ighemonul Pashasie a zis: ,Eu voi porunci să te ducă în casa cea de desfrânare, ca după ce vei fi batjocorită, să fugă de tine Duhul Sfânt”. Dar cu multă seninătate Lucia își continua prelegerea. Niciodată, zicea ea, nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tâlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele.
Pashasie a zis: ,,Voi porunci ca prin desfrânare să te omoare, de nu te vei supune poruncii împărăteşti”. Dar fericita fecioară continu: ,,ţi-am spus că niciodată nu vei putea atrage voia mea către învoirea spre păcat; şi de acum orice vei face trupului meu, care ţi se pare a fi întru a ta stăpânire, de aceasta nu bagă seamă roaba lui Hristos”.
Atunci Pashasie, judecătorul cel necurat şi nedrept, a poruncit să vină cei ce ţineau casa de desfrânare şi, venind, le-a dat pe sfânta spre a fi batjocorită prin siluire. Dar când au încercat a o duce în casa de desfrânare, atâta greutate i-a dat trupului ei Duhul Sfânt, încât nicidecum n-au putut să o mişte din loc. Apropiindu-se mulţi, după porunca ighemonului, munceau să o urnească din loc, dar în zadar osteneau şi slăbeau asudând fără rezultat, că fecioara Domnului stătea neclintită. Atunci, aducând o funie şi legând-o de mâini şi de picioare, au început cu toţii a o târâ, dar ea ca un munte stătea neclintită.
Mâniindu-se ighemonul şi fiind în mare nepricepere, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi pe toţi popii idoleşti şi le-a poruncit să facă vrăjile lor împrejurul Luciei ca să fie urnită. Însă nimic n-au sporit căci stătea ca şi cum ar fi fost pironită cu trupul de pământ, iar picioarele ei nu le puteau mişca din loc. Atunci a poruncit să o stropească cu ud de om, socotind că cu oarecare vrăjitorii stă nemişcată, dar degeaba. Şi au adus multe perechi de boi, ca să o poată mişca din loc, însă nici aşa n-a fost cu putinţă a o clinti.
Atunci a poruncit să aprindă un foc mare împrejurul ei şi să toarne peste dânsa smoală arsă, pucioasă şi untdelemn fiert. Dar ea în numele Domnului Iisus Hristos stă nemişcată şi nevătămată, zicând către tiran: “Eu am rugat pe Domnul meu Iisus Hristos, ca să nu aibă stăpânire asupra mea focul acesta”. Iar unii din prietenii lui Pashasie, nesuferind a-l vedea pe acesta în mare supărare şi în nepricepere, au poruncit s-o lovească cu sabia peste grumazul ei.
S-au dus chinuitorii acasă la Pashasie, iar sfânta, deşi era foarte rănită, n-a slăbit, ci se ruga şi vorbea către popor. Dar s-a întâmplat ca domnia tiranului Diocleţian să se sfârsească. Și în timpul suferinței fiind Lucia, roaba lui Dumnezeu, cu gâtlejul cel străpuns de sabie, văzu cu ochii ei cum Pashasie era legat în lanţuri. Sicilienii trimiseseră în taină la Roma, vestind că Pashasie fără de milă necăjeşte acea latură, jefuind-o, luând cu sila şi răpind cele străine.
Apoi, cei prezenți făcând rugăciune, sfânta muceniţă şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului. Şi a fost pusă într-acel loc de cinste, unde a zidit peste dânsa biserică, în numele ei şi în cinstea lui Dumnezeu în Treime.
Iubiți credincioși,
În tradiţia Bisericii fecioria a fost o formă de vieţuire stabilă şi neîntreruptă de la întemeierea ei şi până astăzi, nemediatizată, ce-i drept. Apoi, întrucât fecioria pare să revină cu stringenţă în actualitate, în replică la sexualizarea aberantă a societăţii moderne, ce pune în pericol chiar existenţa speciei umane, şi vom vedea de ce.
Fiind o formă de vieţuire foarte cuprinzătoare, fecioria s-a bucurat de atenţia deosebită a Părinţilor Bisericii, care au scris pe această temă, trasând anumite norme de conduită, astfel încât doritorii să izbândească mai lesne exercitarea acestei virtuţi. Unul dintre aceşti îndrumători în arta fecioriei a fost şi Sfântul Ioan Gură de Aur, autorul unei lucrări speciale în acest sens, din care vom cita în continuare. El vede fecioria drept virtutea prin excelenţă a creştinilor. Deşi fecioria apare şi în alte culturi, ba chiar şi în mişcările creştine eretice, adevărata feciorie se află doar în Biserica lui Hristos. Motivând această idee, Sfântul Ioan desluşeşte totodată caracteristicile şi practica fecioriei.
Aşadar, adevărata feciorie reprezintă asumarea unui mod de viaţă ales din dragoste pentru Hristos şi din dorinţa de a urma pilda vieţii Lui. De asemenea, fecioria, fiind o stare de desăvârşită curăţie sufletească şi trupească, nu poate fi regăsită, aşa cum am spus, decât la creştinii drept-slăvitori, întrucât simpla feciorie trupească nu-l poate mântui pe cel care are sufletul stricat de dogmele eretice.
Fecioria nu se manifestă din ură faţă de căsătorie sau faţă de făptura lui Dumnezeu, aşa cum apare ea la unii gnostici şi manihei. De aceea, subliniază Sfântul Ioan: „Cel ce huleşte căsătoria răpeşte slava fecioriei”.
Căsătoria este bună şi de la Dumnezeu, dar fecioria este o treaptă superioară căsătoriei, constituind înaintarea de la bine spre un bine mai desăvârşit. Aceasta, pentru că fecioria este o petrecere îngerească, ba chiar superioară îngerilor: „Pot merge încă şi mai departe şi să spun ceva mai mult, anume că fecioria este superioară şi stării îngereşti. Îngerii într-adevăr nu se însoară, nici nu se mărită, dar nu sunt alcătuiţi din trup şi sânge, nu locuiesc pe pământ, nu ţin piept unei mulţimi de patimi… nu-i poate atrage frumuseţea oamenilor, nu-i poate vrăji nimic”.
În opinia Sfântului Ioan, pe care şi-o formulează totdeauna explicând Scriptura, fecioria este sta­rea primordială a protopărinţilor şi, de asemenea, starea bărbatu­lui desăvârşit. El vede o cale ascendentă a omenirii de la vârsta copilăriei (starea de după păcat), până la maturizarea deplină, ce de­butează odată cu vremurile eshatologice, inaugurate de venirea Mân­tuitorului Hristos, Care este şi prototipul vieţuirii desăvârşite.
Este foarte interesant răspunsul la obiecţia adversarilor fecioriei: nu cumva din pricina fecioriei, dacă toţi o vor îmbrăţişa, se va stinge neamul omenesc? „Te întreb şi eu – zice Sfântul Ioan -, Adam şi Eva cum s-au născut? Prin căsătorie?” „Dacă Adam ar fi ascultat de porunca lui Dumnezeu, n-ar mai fi fost nevoie de căsătorie pentru înmulţirea neamului omenesc”. Căsătoria este dată de Dumnezeu ca leac împotriva morţii şi este proprie stării actuale a lumii, în vreme ce fecioria este o petrecere cerească.
Din perspectiva fecioriei, promovarea educaţiei sexuale revendicată astăzi de anumite cercuri, care reduc existenţa omului la satisfacerea instinctelor, nu reprezintă nimic altceva decât o invitaţie explicită la construirea premiselor pentru o ulterioară distrugere a stirpei omeneşti, aşa cum reiese şi din tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur:
„Potopul de pe timpul lui Noe, care a făcut să dispară de pe faţa pământului oameni şi animale şi într-un cuvânt toate vieţuitoarele, ne-a dovedit că păcatul, împreunările ruşinoase, şi nu fecioria, au dus la pieirea neamului omenesc. Pustiirea aceea grozavă n-ar fi venit peste oameni dacă fiii lui Dumnezeu ar fi pus frâu poftelor lor ruşinoase… Păcatul duce la desfiinţarea neamului omenesc, nu fecioria”.
Iată că responsabili pentru distrugerea omului şi a lumii sunt păcatul necredinţei, adulterul, sodomia, iar nu fecioria, care este mijlocul potrivit omului pentru a ajunge la desăvârşirea la care îl cheamă Ziditorul său şi-l face asemenea îngerilor.
Având gândul la acest model al fecioriei să înălțăm glasul către Dumnezeu rugândune așa: ,,Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre în veci . Amin
Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord-Năvodari

Aboneaza-te la newsletter