Cine nu a auzit de celebra staţiune Slănic Moldova (judeţul Bacău), cunoscută pentru izvoarele sale de ape minerale? Dar cum s-au descoperit aceste izvoare? Aflăm asta din cartea Cleopatrei Tăutu – „Slănicul Moldovei”, publicată în anul 1934. Ea ne spune că moşia Slănicului era una din marile proprietăți ale domnitorului Constantin Racoviță, fiul domnitorului Mihail Racoviță. Constantin Racoviţă Vodă (1699-1764) a murit de beţie la Bucureşti, fiind domnitorul Moldovei, dar şi al Ţării Româneşti.
Mai târziu, un boier de seamă, slujitor al domnitorului Constantin Racoviță, anume Serdarul Mihalache Spiridon, supranumit Serdarul Mihălucă, luă în arendă această moșie domnească, adică Slănicul. La început, în primii ani ai arendei, nimeni nu cunoștea bogăția acestor locuri, aici desfăşurându-se doar partide de vânătoare. Însă, într-una din zile, ziua de Sf.Ilie, anul 1800, Serdarul Mihalache Spiridon, ducându-se din nou la vânătoare, cu o ceată de oameni, descoperi primul izvor, a cărui apă gustând-o, îi păru mai deosebită. Remarcându-i gustul sărat și înțepător, vesti pe toți ai săi despre această descoperire.
Cu altă ocazie și poate îndemnat de prima descoperire, Spiridon cercetă cu atenție și găsi nu departe de primul izvor, încă alte două izvoare. Pe cel dintâi izvor descoperit, îl numi Izvorul No.1, iar cele două din urmă: No.2 și No. 3, iar în anul 1807 se mai descoperi și alte izvoare. Gustul deosebit al apelor acestor izvoare și sufletul bun al descoperitorului, îl făcu a se interesa de aproape de ele și începu a lucra să le pună în folosința oamenilor, convins fiind că va face o faptă bună și de aici ia naştere primele începuturi ale staţiunii.
În descrierea pe care ne-o face scriitorul german W. Kotzebue asupra Slănicului Moldovei, ne spune că la început, Slănicul era pustiu și tainic, cu ape tămăduitoare, cu munți înalți până în nori, etc. Și, într-adevăr așa era. Cu timpul, renumele localității cu izvoarele ei minunate se răspândi, iar în 1816 veni aici Mitropolitul Veniamin Costache, și apoi și alți boieri mai de seamă din Moldova. Cum la început, Serdarul Mihalache Spiridon nu făcuse decât 2 case mici, neexistând locuitori, el obţinu de la domnitorul Callimaki învoirea de a strămuta 12 țărani aici, pe Valea Slănicului, înlesnindu-le așezarea și scutindu-i de bir. Peste 10 ani, numărul coloniștilor ajunse la 27, sub domnia lui Mihail Sturdza Vodă, iar la 1836 numărul lor ajunse până la 50. În timpul acesta, izvoarele sunt tot mai mult căutate de suferinzi pentru calitatea apelor lor și aceasta face ca și Serdarul M.Spiridon și alți oameni de bine să înalțe o bisericuță în apropierea izvoarelor.