Dumnezeul din Vechiul Testament sau Iehova a fost un „extraterestru avansat” de pe Sirius, care a venit pe Terra pentru a salva omenirea? Aşa susţine o teorie şocantă…

Conform unei cărţi şocante, putem găsi următoarea afirmaţie despre Dumnezeul din Vechiul Testament – Iehova, pe care autorul cărţii îl consideră a fi un extraterestru de pe Sirius. Citez câteva mici fragmente din această carte:
– Zeul principal al Vechiului Testament al Bibliei creștine, Iehova, ar fi fost un siriusian de densitatea a 7-a, care a căzut în vibrație după ce a venit pe Pământ. Intenția lui inițială a fost să fie salvatorul omenirii. A observat cum oamenii se zbat și nu fac prea mult progres spiritual, și astfel s-a oferit voluntar să vină și să îi ajute. Dar, deşi bine intenţionat, de îndată ce Iehova a ajuns pe Pământ, vibrația lui a început să scadă, iar ego-ul a început să preia controlul.
– „Extraterestrul” Iehova s-a gândit că sufletelor de pe Pământ le lipsea disciplina și încrederea într-o putere superioară și, astfel, Iehova le-a oferit oamenilor Cele 10 Porunci. Dar, Iehova însuși a încălcat poruncile atunci când izbucnit de furie și le-a poruncit sufletelor lui preferate de pe Pământ să poarte un război asupra altora de care nu îi plăcea.
– Moise s-a rupt de Iehova, iar Iehova s-a supărat pe Moise, precum și pe ceilalți iudei. De aici provine parțial ideea unui Dumnezeu supărat și gelos.
– Vechiul Testament al Bibliei este una din cele mai sângeroase și mai violente cărți scrise vreodată. De ce? Cum e posibil ca un Dumnezeu blând, drept și iubitor să poruncească armatelor să taie burțile femeilor însărcinate, sau să-i ucidă pe toți copiii de s*x masculin ai dușmanilor lui?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate