Imediat după preluarea puterii de către comunişti sprijiniţi de Armata Sovietică, în anii 1945-1947, aceştia s-au apucat să-i aresteze pe toţi duşmanii lor: începând cu legionarii şi până la membrii partidelor istorice (liberal, ţărănişti, social-democraţi etc.). Astfel în România s-a instaurat o dictatură cruntă, stalinistă. Mulţi au fost arestaţi în anii 1948-1949 și ținuți în penitenciare fără vreo acuzare şi condamnare; ei se aflau de multă vreme încarcerați, şi nu puteau fi făcuți vinovați de vreo faptă împotriva regimului, ci doar pentru fapte anterioare instaurării regimului, iar la acea dată nu intrau sub incidența nici unui articol din Codul Penal.
Astfel, în anul 1954, s-a format o comisie compusă din procurorul general, ministrul Justiției și președintele Tribunalului Suprem care a elaborat un text de lege corespunzător necesităților și care a devenit Decretul M.A.N. nr. 62 din 23 februarie 1954, decret pentru completarea Codului Penal şi care a fost ţinut secret (nefiind publicat în Buletinul Oficial). Decretul spunea următoarele:
„Codul Penal se completează după cum urmează:1. După articolul 193 se introduce art. 1931, cu următorul cuprins:
Art. 1931: Activitatea intensă contra clasei muncitoare sau a mișcării revoluționare, desfășurată într-un post de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret, pe timpul regimului burghezo-moșieresc, se pedepsește cu detențiunea grea pe viață și confiscarea totală a averii. Dacă fapta prevăzută în aliniatul precedent a fost săvârșită într-un alt post decât unul de răspundere, pedeapsa va fi detențiunea grea de la 5-25 ani și confiscarea totală sau parțială a averii”.
Art. 1931, pe lângă că era aberant – „activitatea intensă contra clasei muncitoare sau a mișcării revoluționare” – nici măcar nu respecta unul din principiile de bază ale dreptului: principiul neretroactivităţii legii, adică legea dispune numai pentru viitor. Nimeni nu putea fi condamnat pentru o faptă, care în momentul înfăptuirii ei, nu era cunoscută de făptuitor. Poate că şi de aceea acest art. 1931 a fost secret, el neexistând oficial, în schimb apărând în timpul proceselor politice (un paradox al timpurilor comuniste).
Pe 20 august 1954, printr-un alt Decret M.A.N. (nr.328), Art. 1931 este completat cu următoarele: „Activitatea intensă îndreptată în contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, de către persoanele care au ocupat efectiv funcțiuni de răspundere în formațiunile fasciste sau în alte formațiuni politice reacționare se pedepsește cu detențiunea grea de la 3-20 de ani și confiscarea totală a averii. Cu aceiași pedeapsă se sancționează instigatorii, complicii, favorizatorii, precum și cei care au ajutat în orice mod pe cei de mai sus”.
În baza art. 1931 a fost condamnat Corneliu Coposu. Arestat de comuniști la 14 iulie 1947, a fost ținut în închisoare până a fost judecat în 1955, pentru vina că a fost secretarul politic al lui Iuliu Maniu. A fost condamnat la 15 ani închisoare pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”, coroborat cu art. 209, pct. III, care incrimina „inițierea, organizarea, activarea sau participarea la organizații de tip fascist, politice, militare sau paramilitare”.
Art. 1931 a fost folosit până la începutul anilor ‘60. De multe ori el era invocat în sentință alături de alte articole din Codul Penal ca agravantă la alte infracțiuni.