În anul 1957, preşedintele american Eisenhower s-ar fi întâlnit faţă în faţă cu un „alien” pe nume Vailant – spune o carte explozivă intitulată „Extraterestru la Pentagon”. Cum arăta acest „E.T.”?

În cartea „Stranger at the Pentagon” („Extraterestru la Pentagon”), scrisă de Dr. Frank E. Stranges în anul 1991, ni se povesteşte despre presupusa vizită a unui extraterestru de pe planeta Venus, pe nume Valiant, care s-ar fi întâlnit faţă în faţă cu preşedintele american de atunci, Dwight D. Eisenhower, dar şi cu vicepreşedintele Richard Nixon. Presupusul E.T. s-ar fi dus chiar în „biroul oval” de la Casa Albă al preşedintelui SUA. Întâlnirea ar fi avut loc în martie 1957.
Iată un fragment tradus personal din acea carte:
* Stând în fața biroului său, președintele a spus: „Desigur, știți că am suspendat toate regulile protocolului. Eu am un sentiment bun față de dvs. Vă rog, domnule, cum vă numiţi?”El a răspuns: „Valiant”.„Și de unde veniţi?”„Vin de pe o planetă pe care Biblia voastră îi spune Luceafărul.”„Venus?”„Da, domnule.”„Puteţi dovedi acest lucru”, a întrebat el.„Ce vreţi ca dovadă?”El a replicat repede: „Nu știu”.„Vreţi să veniţi cu mine în nava mea?”El a răspuns: „Prietene, nu pot veni și pleca după bunul plac. Există comitete care trebuie consultate și măsuri de securitate care trebuie respectate. Vă rog să petreceți ceva timp cu noi aici… Să ne cunoaștem mai bine… să aflăm mai multe despre unul despre celălalt şi apoi, vom mai vedea”.
Iată şi câteva fotografii cu presupusul extraterestru, care semăna foarte bine cu un om obişnuit:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: Crypto News , FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate