Era o seară de august a anului 1964. Sub un cer dens de nori, apele liniştite ale lacului Kallavesi (Finlanda) se întindeau în toate direcţiile. Atmosfera era liniştită şi totul părea obişnuit. Dar pentru Raimo Blomqvist, un localnic de 30 de ani, care se afla la malul lacului, la cabana de vară a familiei sale, totul a luat curând o întorsătură bruscă, neașteptată. În jurul orei 19, Blomqvist a observat o lumină ciudată coborând din cer, mișcându-se constant spre lac. Lumina, pe măsură ce se apropia, căpăta o formă mai definită: un obiect oval, strălucind puternic, plutind chiar deasupra apei, la nu mai mult de 10 metri de locul în care se afla Blomqvist. El a comparat forma obiectului cu un kalakukko – un fel de mâncare tradițional finlandez – deși forma sa curbată era clar neobișnuită.
Pentru câteva clipe, obiectul a rămas nemișcat în aer, ca și cum ar fi observat împrejurimile sale. Apoi, fără niciun avertisment, un mic fragment a căzut din el, lovind apa cu un sunet asemănător cu metalul fierbinte care sfârâie în timp ce atinge o suprafață rece. Înainte ca Blomqvist să poată reacționa, obiectul s-a luminat și mai mult, apoi a țâșnit în sus cu o viteză uluitoare, dispărând în nori.
Curiozitatea l-a cuprins repede. Blomqvist a pătruns în apa puțin adâncă unde a aterizat fragmentul, mâinile lui găsind sub apă un obiect mic, asemănător unei pietre, lung de aproximativ 3 până la 4 centimetri. Era stratificat, iar compoziția sa nu semăna cu nimic pe care îl întâlnise vreodată. Aceasta nu era vreo piatră din lac, ci cu totul altceva care venise din lumina misterioasă.
Blomqvist a păstrat fragmentul ani de zile, neștiind ce să facă cu el. A rămas tăcut timp de peste un deceniu, dar până în 1975, când a decis să se adreseze Asociației Finlandeze de Cercetare a OZN-urilor (FUFORA). Olavi Kiviniemi, inginer și membru al consiliului de administrație al FUFORA, s-a interesat imediat de povestirea lui Blomqvist. Kiviniemi a aranjat ca fragmentul să fie testat la diferite facilități, inclusiv universități locale. Ceea ce au dezvăluit testele a fost neașteptat. Fragmentul era compus în principal din fier, dar conținea și urme de alte metale: cupru, zinc, magneziu, vanadiu și titan, printre altele. Şi mai intrigant, obiectul a fost expus la căldură extremă, cu temperaturi cuprinse între 650 și 800 de grade Celsius. O astfel de expunere la căldură mare a fost greu de explicat. Obiectele găsite în mod natural în lacuri nu suportă de obicei acele temperaturi, iar combinația neobișnuită de materiale a fragmentului a adâncit misterul. Unii au speculat că ar putea fi deșeuri industriale, posibil zgură de la o fierărie din apropiere, dar compoziția complexă a materialului nu se potrivea pe deplin cu caracteristicile subproduselor industriale.
Dincolo de testarea compozițională de bază, Kiviniemi și colegii săi au efectuat studii metalurgice mai aprofundate. Fragmentul a fost de tip multistrat, cu diferite materiale fuzionate într-un mod care nu se conforma proceselor industriale cunoscute. Acest lucru a ridicat întrebarea dacă obiectul ar fi putut fi ceva dincolo de domeniul tehnologiei umane.
Fragmentul din Lacul Kallavesi a devenit o dovadă centrală în fenomenologia ufologică. Multe observări de OZN-uri sunt respinse din cauza lipsei de dovezi tangibile, dar descoperirea lui Blomqvist a dat greutate acestui eveniment. Obiectul era ceva extraterestru sau pur și simplu o bucată de material industrial neidentificat? Cei care au studiat fragmentul au fost de acord asupra unui punct: nu semăna cu nimic întâlnit până atunci.