Virus care trăieşte la 121 de grade Celsius? Ce creaturi misterioase supravieţuiesc în condiţii aproape imposibile?

Noi credem că celelalte vieţuitoare diferite faţă de noi, oamenii, pentru a supravieţui, trebuie să aibă nişte limite ale caracteristicilor mediului înconjurător, în ceea ce priveşte temperatura, compoziţia atmosferei, presiunea etc. Dar, iată că lucrurile nu stau chiar aşa, aspect dovedit de descoperirile unor cercetători.
Astfel, cercetătorii de la Universitatea Massachusetts au identificat la peste 2500 de metri adâncime, în Oceanul Pacific, un virus care-şi asigură energie pe seama oxizilor de fier. Acest virus poate rezista şi la temperaturi de 121 de grade, el dublându-şi numărul de celule în 24 de ore. Datorită rezistenţei deosebite, a fost numit „Virusul 121”.
În Oceanul Atlantic, la peste 4300 metri adâncime, cercetătorii britanici au descoperit bacterii ce trăiesc la presiuni de 400 de ori mai mari decât la cota zero şi la temperaturi de până la 170 de grade C, fără lumină. Alte microorganisme descoperite consumă bazalt, carbon din dioxidul de carbon anorganic, ori pot trăi în acid, toluen, benzen, ciclohexan,kerosen.
Algele albastre-verzi au fost evidenţiate în poligoane atomice subterane (Nevada),  gheizere, gheţari, zăcăminte de petrol, reuşind să supravieţuiască fără oxigen timp de 15 ani, într-un experiment la Universitatea din Moscova. În abisuri, nu departe de insula Galapagos, trăiesc unele bacterii la temperatura de 250 de grade Celsius, sub presiunea a 265 de atmosfere.
Misterul adaptării şi supravieţuirii încă n-a fost descifrat. Se cunoaşte că la temperaturi ridicate, legăturile dublului elix al ADN-ului se rup. Se consideră că aceste microorganisme rezistente dispun de sisteme de apărare adecvate unor temperaturi foarte ridicate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate