Sa amintim o parte din traditiile legate de Pasti, adica Invierea Domnului, Iisus Hristos. La slujba oficiala in biserici, de Sf. Pasti, se foloseste lumina lumanarii. Credinciosii participa si ei cu lumanarea aprinsa de la faclia preotului, la indemnul „Veniti fie primiti lumina”, simbolul Domnului Iisus Hristos, care insusi S-a definit ca fiind „lumina lumii” (Ioan 8, 12), iar noi suntem „fiii luminii” (1 Tes. 5, 5).
Invierea Domnului este deci sarbatoarea luminii, pentru ca ziua aceasta este purtatoare de lumina a invierii lui Hristos. In consecinta, toata saptamana de la Pasti la duminica urmatoare se numeste Saptamana luminata. In fiecare zi din aceasta saptamana, in biserici se oficiaza aceeasi slujba ca si in noaptea Invierii.
De sarbatoarea Sfintelor Pasti este legata o puternica traditie culinara, ce consta in consumare de carne de miel si oua rosii. Mielul este o reminiscenta din ritualul Pastilor evreilor. Ritualul pastrat cu strasnicie de evrei, cand fiecare familie consuma carne fripta cu ierburi amare a unui miel de un an, fara sa-i zdrobeasca oasele, se facea in amintirea scoaterii din robia Egiptului. In crestinism, mielul este simbolul Mantuitorului, care se jertfeste „pentru noi si pentru mantuirea noastra”. Profetia proorocului Isaia (53, 7) „ca un miel spre junghiere s-a adus”, a fost preluata, prin textul ei, in slujba Proscomidiei, cand se pregatesc Sfintele Taine.
Denumirea de Pasti – pesah – care inseamna trecere, face amintire de minunata trecere prin Marea Rosie, a evreilor scosi din robia egipteana. Prin jertfa de pe Cruce, Mantuitorul ne-a trecut din robia pacatului la libertate. De aceea, una din cantarile sarbatorii zice: „Pastele Domnului, Pastele! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce cantam cantarea de biruinta”.
Dar Pastele este si ziua iertarii, dupa cum ne indeamna o alta cantare: „Sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru inviere”. Potrivit acestui indemn, dainuie frumosul obicei ca, in aceasta zi, finii sa vina la nasi sa ia iertare, ciocnind oua rosii. Oul este simbolul vietii si al Invierii. Din el iese o fiinta, dupa ce a ciocnit coaja, asa cum Mantuitorul a inviat din mormant.