În anul 1962, mass-media mondială prezenta descoperirea genială a psihologului american James Vernun McConell. Folosind cobai și o specie de viermi, acesta reușise să creeze un procedeu de transmitere a capacității de memorare. Deci, pe înțelesul tuturor, de dresare genetică.
Astfel, creând câteva reflexe dorite la cobai și viermii aleși pentru experiment, a hrănit alți cobai și viermi cu cei cărora li se „inoculaseră” reflexele. În felul acesta, a reușit să transmită, ultimilor, reflexele și informația “inoculată” primilor. Ultimii și-au pierdut memoria proprie dar, în schimb, au căpătat o memorie nouă, ce conținea informațiile noi, transmise pe „cale bucală”. Sinistru, dar eficient.
Trebuie să recunoaștem deschis că era, într-adevăr, o descoperire genială. După acest experiment, foarte macabru în esența lui, el a declarat: „Cred că am descoperit o moleculă de memorie care a învins digestia, deoarece agenții nucleici sunt substanțe care poartă informația”.
În anul 1963, în cadrul unei conferințe de presă, psihologul McConnel a declarat: „Pentru oamenii de știință se va ivi, probabil, posibilitatea de a implementa omului o memorie artificială. Nu ar mai fi nevoie să-ți însușești cunoștințele din cărți, deoarece ele ar putea fi injectate… Dacă moleculele ARN (acidul ribonucleic) cifrate specific, formează substanța naturală de transmitere a memoriei, în viitor se vor putea obține de substanță, adevărate molecule de memorie”.
La început, această descoperire a făcut multă vâlvă în rândul oamenilor de știință, fiind intens mediatizată, dar declarația respectivă a fost „uitată”.