Sincer, nu găsesc un motiv logic pentru care autorităţile lumii vor să ne ascundă faptul că în lume au existat odată giganţi, ce aveau peste 2,5 – 3 metri înălţime şi care au trăit pe Terra. Ce s-au întâmplat cu ei şi de ce nu mai există ei azi? O mulţime de schelete umane gigantice au fost descoperite în lume de-a lungul timpului, dar ele au fost ascunse publicului larg. Există dovezi fotografice, mărturii şi declaraţii care susţin aceste descoperiri.
Să luă exemplul României. Se spune următoarea informaţie (pe care n-am verificat-o): în anul 1926, celebrul arheolog român Vasile Pârvan ar fi descoperit scheletele a aproape 80 de uriași de aproximativ 5 metri fiecare, îngropate într-o zonă situată undeva la 10 km sud-vest de București. Această descoperire extraordinară a fost însă trecută sub tăcere de către autorități, iar după numai un an, atât Vasile Pârvan, cât și asistentul său mor în condiții cel puțin dubioase. Oficial, Vasile Pârvan a murit de apendicită… chiar aşa să fie?
Revenind la vremurile noastre… cunoscutul realizator TV, Mădălin Ionescu, realiza prin 2008/2009 emisiunea „Acces direct” la Antena 1, pe tema „uriaşilor din Munţii Bucegi”. În timpul uneia dintre aceste emisiuni, el ar fi primit un telefon de la un personaj care l-a avertizat, pe un ton oficial, să înceteze cu dezvăluirile. Inițial totul părea doar o glumă, dar este semnificativ faptul că în scurt timp emisiunea s-a axat pe subiecte care nu mai aveau nicio legătură cu subiectul inițial. În câteva luni, Mădălin lonescu a căzut în dizgrația șefilor, fiind nevoit să-și schimbe locul de muncă.