Din domeniul tehnologiei, avem următoarea ştire: a fost creată prima lentilă metamaterială. Cercetătorii de la Departamentul de Inginerie Aplicată al Universității Cornell și de la Institutul Tehnologic Avansat Samsung au dovedit recent că acest concept de lentilă metamaterială este fezabil. El este foarte interesant, deoarece se poate focaliza folosindu-se voltajul, în locul deplasării mecanice a componentei. Astfel, se deschide ușa unei game de lentile compacte, care pot fi utilizate în multe aplicații de imagistică, precum sateliți, telescoape și microscoape.
Un metamaterial este definit ca un mediu artificial ale cărui proprietăți (mecanice, optice, magnetice sau altele) nu pot fi găsite în materialele naturale.
De obicei, metamaterialele sunt proiectate prin combinarea multor elemente identice care au fost realizate din materiale convenționale. Gândiți-vă la un cub Rubik format din milioane de unități mai mici decât grosimea unui fir de păr uman.
Știința a căutat de mult materiale noi sau modificate care ar putea depăși legile convenționale ale opticii, pentru a înlocui componentele optice din sticlă voluminoasă și polimerică cu componente mai plate, mai robuste, cu costuri mai mici.
Metamaterialele, în special capacitatea lor de a fi miniaturizate, vor atrage cu siguranță o atenție intensă din partea comunității aerospațiale. O astfel de miniaturizare este ceea ce îi atrage pe producătorii aerospațiali. Cercetătorii doresc să dezvolte tehnologia metamaterialelor pentru utilizare în sateliți, nave spațiale și drone, oriunde economia de spațiu și greutate este o prioritate.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): thedebrief.org