Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Pandemia de Covid-19 a perturbat viețile oamenilor din întreaga lume de mai bine de un an. Bilanțul mortilor va ajunge în curând la trei milioane. Cu toate acestea, originea pandemiei rămâne încă incertă. În cele ce urmează, vor fi relatate faptele științifice disponibile, care conțin multe indicii cu privire la ceea ce s-a întâmplat, iar voi, cititorii, trebuie să faceţi voi singuri propriile judecăți.
Virusul care a cauzat pandemia este cunoscut oficial ca SARS-CoV-2. În momentul actual, există două teorii principale despre originea sa. Una dintre teorii este aceea că virusul a sărit în mod natural de la animale sălbatice la oameni. Cealaltă teorie ne spune că acest coronavirus a fost studiat într-un laborator, din care „a evadat” (intenţionat sau nu).
Cele două teorii vor fi descrise amănunţit, dar este important de reținut că până în prezent nu există dovezi directe şi irefutabile pentru niciuna dintre teorii. Aşadar, există doar indicii.
După ce pandemia de Covid-19 a izbucnit pentru prima dată în decembrie 2019 în Wuhan (China), autoritățile chineze au raportat că s-au produs multe cazuri pe piața din Wuhan, unde se vând animale sălbatice pentru carne. Acest lucru le-a amintit experților de epidemia de SARS din 2002, în care un virus al liliecilor s-a răspândit mai întâi la civete, un animal vândut în pieţele din China, și de la civete la oameni. Un virus similar al liliecilor a provocat o a doua epidemie, cunoscută sub numele de MERS, în 2012. De data aceasta animalul gazdă intermediar a fost cămila.
Decodarea genomului virusului a arătat că el aparține unei familii virale cunoscute sub numele de beta-coronavirusuri, căreia îi aparțin și virusurile care provoacă SARS și MERS. De aici, a venit şi ideea că era vorba de un virus natural care reușise să sară de la lilieci, printr-o altă gazdă de animale, la oameni. Însă, conexiunea cu piața de animale, principalul punct de asemănare cu epidemiile de SARS și MERS, nu a mai fost susţinută, din moment ce chinezii au găsit cazuri anterioare în Wuhan fără nicio legătură cu piața de animale.
Pe de altă parte, se ştie că acelaşi oraş Wuhan găzduiește Institutul de Virusologie, un centru mondial lider în cercetarea coronavirusurilor. Deci, posibilitatea ca virusul SARS-CoV-2 să fi scăpat din laborator nu poate fi exclusă.
Încă de la început, oamenii de ştiinţă și mass-media au fost în favoarea scenariului de apariție naturală a virusului. „Condamnăm cu tărie teoriile conspirației care sugerează că SARS-CoV-2 nu ar avea o origine naturală”, a scris un grup de virusologi în „Lancet” pe 19 februarie 2020, când era cu adevărat mult prea devreme pentru ca cineva să fie sigur ce s-a întâmplat. „În mod covârşitor, oamenii de știință concluzionează că acest coronavirus își are originea în viața sălbatică”, au spus ei.
Dar, ideea că virusul ar fi putut scăpa dintr-un laborator trebuia explorată, nu respinsă din prima. Cei de la „Lancet” nu se comportau ca nişte oameni de știință adevăraţi – dădeau publicităţii fapte de care nu puteau fi siguri 100% că sunt adevărate.
Ulterior, s-a dovedit că scrisoarea de pe „Lancet” fusese redactată de Peter Daszak, președintele Alianței EcoHealth din New York (usrtk.org). Organizația Daszak a finanțat cercetarea coronavirusului la Institutul de Virologie din Wuhan. Dacă virusul SARS-CoV-2 ar fi scăpat într-adevăr din laboratorul în care se făceau cercetările, Daszak ar fi fost potențial vinovat. Acest clar conflict de interese nu a fost declarat cititorilor „Lancet”. Dimpotrivă, scrisoarea concluziona: „Nu declarăm conflicte de interese”.
Însă, virusologi ca Daszak joacă de mult timp un joc periculos. În laboratoarele lor au creat viruși mai periculoși decât cei care există în natură. Dacă SARS-CoV-2 ar fi scăpat într-adevăr dintr-un astfel de experiment de laborator, acest lucru ar stârni o indignare publică globală, care ar afecta virusologii de pretutindeni, nu doar în China.
Într-un alt articol publicat pe 17 martie 2020 în revista „Nature Medicine”, un grup de virusologi conduși de Kristian G. Andersen de la Scripps Research Institute a spus: „Analizele noastre arată clar că SARS-CoV-2 nu este construit în laborator, nefiind un virus manipulat în mod intenționat”. Din păcate, şi acesta este un alt caz de anti-știință. Este adevărat, unele metode mai vechi de tăiere și lipire a genomilor virali păstrează semne de manipulare. Dar metodele mai noi, numite abordări „no-see-um” sau „fără sudură”, nu lasă urme definitorii. Nu lasă urme nici alte metode de manipulare a virusurilor, cum ar fi trecerea în serie, transferul repetat de virusuri dintr-o cultură de celule în alta. Dacă un virus a fost manipulat, fie cu o metodă fără sudură, fie prin trecerea în serie, nu există nicio modalitate de a cunoaşte aşa ceva. Însă, Andersen și colegii săi își asigurau cititorii de ceva ce nu puteau ști.
Andersen şi echipa spun că proteina spike a lui SARS-CoV-2 se leagă foarte bine de ținta sa, receptorul ACE2 uman, dar o face într-un mod diferit faţă de ceea ce calculele fizice sugerează că ar fi cel mai potrivit. Prin urmare, virusul trebuie să fi apărut prin selecție naturală, nu prin manipulare.
Presupunerea de bază a oamenilor de ştiinţă mai sus menţionaţi este aceea că oricine ar încerca să facă un virus de liliac să se lege de celulele umane ar putea face acest lucru într-un singur mod. În primul rând, s-ar calcula cea mai puternică potrivire posibilă între receptorul ACE2 uman și proteina spike cu care virusul se prinde de el. Apoi ar proiecta proteina spike în consecință (prin selectarea șirului potrivit de unități de aminoacizi care o compun). Deoarece proteina spike a lui SARS-CoV-2 nu are cel mai bun design calculat, Andersen spune că, prin urmare, virusul nu a putut fi manipulat.
Dar acest lucru ignoră modul în care virusologii obțin de fapt proteinele spike pentru a se lega de țintele alese, ce nu se face prin calcul, ci prin îmbinarea genelor proteinelor ​​spike de la alte virusuri sau prin trecere în serie. Odată cu trecerea în serie, de fiecare dată când descendenții virusului sunt transferați la noi culturi celulare sau animale, cu atât sunt mai selectați, până când apare unul care face o legătură foarte strânsă cu celulele umane. Deci, ceea Andersen spune despre proiectarea optimă a unei proteine spike nu are nicio legătură cu faptul dacă virusul a fost sau nu manipulat prin una dintre celelalte două metode.
Al doilea argument al autorilor împotriva manipulării este unul și mai inventat. Deși majoritatea ființelor vii folosesc ADN-ul ca material ereditar, o serie de virusuri utilizează ARN, verișorul chimic apropiat al ADN-ului. Dar ARN-ul este dificil de manipulat, astfel încât cercetătorii care lucrează la coronavirusuri, care sunt pe bază de ARN, vor converti mai întâi genomul ARN în ADN. Ei manipulează versiunea ADN, fie prin adăugarea sau modificarea genelor, și apoi aranjează ca genomul ADN-ului manipulat să fie transformat înapoi în ARN infecțios.
Numai un anumit număr din aceste „coloane vertebrale” ale ADN-ului au fost descrise în literatura științifică. Oricine manipulează virusul SARS-CoV-2 probabil ar fi folosit una dintre aceste „coloane vertebrale” cunoscute – scrie Andersen – și, din moment ce SARS-CoV-2 nu este derivat din niciunul dintre ele, prin urmare nu a fost manipulat. Dar argumentul este în mod evident neconcludent. „Coloanele vertebrale” ale ADN-ului sunt destul de ușor de realizat, deci este posibil ca SARS-CoV-2 să fie manipulat folosind o „coloană vertebrală” de ADN nepublicată.
Aşadar, acestea sunt cele două argumente aduse de Andersen şi colegii săi în sprijinul ideii că virusul SARS-CoV-2 nu a fost manipulat. Și această concluzie, bazată pe două speculații neconcludente, a convins presa mondială că SARS-CoV-2 nu ar fi putut scăpa dintr-un laborator!
Dar, de ce nu au arătat alți virusologi că argumentul grupului Andersen era plin de absurdităţi? Poate pentru că în universitățile actuale a te împotriva curentului poate fi un lucru foarte costisitor; carierele lor ştiinţifice pot fi distruse.
Aşadar, articolele lui Daszak și Andersen au fost cu adevărat politice, dar nu şi științifice, însă au fost uimitor de eficiente. Articolele din presa mainstream au subliniat de multe ori că există un consens între experți că evadarea din laborator a coronavirusului este extrem de puțin probabilă.
Apariția naturală a lui SARS-CoV-2 a fost teoria preferată a mass-mediei până în jurul lunii februarie 2021, când a avut loc vizita unei comisii a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în China. Compoziția și accesul comisiei au fost puternic controlate de autoritățile chineze. Membrii săi, care îl includeau pe omniprezentul Daszak, continuau să afirme înainte, în timpul și după vizita lor, că evadarea virusului din laborator a fost extrem de puțin probabilă. Dar aceasta nu a fost chiar victoria propagandistică pe care autoritățile chineze ar fi putut-o spera. Ceea ce a devenit clar a fost că chinezii nu aveau dovezi care să ofere comisiei sprijinul teoriei apariției naturale a virusului.
Acest lucru a fost surprinzător, deoarece atât virusurile SARS, cât și MERS au lăsat urme în mediul înconjurător. Specia gazdă intermediară a virusului SARS a fost identificată în termen de 4 luni de la izbucnirea epidemiei, iar gazda virusului MERS în termen de 9 luni. Cu toate acestea, la aproximativ 15 luni după ce a început pandemia de SARS-CoV-2 și după o căutare intensă, cercetătorii chinezi nu au reușit să găsească nici populația inițială de lilieci, nici specia intermediară la care ar fi putut sări SARS-CoV-2. Apariția naturală a rămas o presupunere care, oricât de plauzibilă ar fi fost, nu a câștigat nici măcar o dovadă de susținere în peste un an de zile. Și, atâta timp cât rămâne așa, este logic să acordați o atenție serioasă ipotezei alternative, că SARS-CoV-2 a scăpat dintr-un laborator.
Dar, de ce ar vrea cineva să creeze un nou virus capabil să provoace o pandemie? De când virusologii au câștigat instrumentele pentru manipularea genelor unui virus, ei au susținut că ar putea depăși o potențială pandemie, explorând cât de aproape ar putea un anumit virus animal care poate face saltul la oameni. Și acest lucru a justificat experimentele de laborator în îmbunătățirea capacității virusurilor animale periculoase de a infecta oamenii, au afirmat virusologii.
Odată cu aceste coronavirusuri, există un interes deosebit pentru proteinele spike, care ies în jurul suprafeței sferice a virusului. În anul 2000, cercetătorii olandezi, de exemplu, au câștigat recunoștința rozătoarelor de pretutindeni prin ingineria genetică a proteinei spike a unui coronavirus de șoarece, astfel încât să atace doar pisicile. Virusologii au început să studieze serios coronavirusurile după ce acestea s-au dovedit a fi sursa atât a epidemiei de SARS, cât și a celei de MERS.
Prima persoană care a analizat cu seriozitate originile virusului SARS-CoV-2 a fost Yuri Deigin, un antreprenor de biotehnologie din Rusia și Canada. Într-un lung și strălucit eseu (yurideigin.medium.com), el „a disecat” biologia moleculară a virusului SARS-CoV-2 și a ridicat posibilitatea (fără a susține), ca acesta să fi fost manipulat. Eseul, publicat pe 22 aprilie 2020, a oferit o foaie de parcurs pentru oricine dorește să înțeleagă originile virusului. Deigin a împachetat atât de multe informații și analize în eseul său, încât unii s-au îndoit că ar putea fi opera unui singur individ și a sugerat că o agenție de informații trebuie să o fi creat.
După aceea, alţi virusologi au susţinut teza „evadării din laborator”. Nikolai Petrovski (arxiv.org) a calculat cât de strâns se leagă virusul SARS-CoV-2 de receptorii ACE2 ai diferitelor specii și a găsit spre surprinderea sa că el pare optimizat pentru receptorul uman, determinându-l să deducă că virusul ar fi putut fi generat într-un laborator. Alina Chan (biorxiv.org) a publicat o lucrare care arată că SARS-CoV-2, încă de la prima sa apariție, a fost foarte bine adaptat la celulele umane.
Unul dintre puținii oameni de știință care au pus la îndoială respingerea absolută a virusologilor a ideii evadării din laborator este Richard Ebright. Un alt cercetător este David A. Relman (pnas.org) de la Universitatea Stanford: „Chiar dacă opiniile puternice abundă, niciunul dintre aceste scenarii nu poate fi exclus cu încredere sau exclus cu faptele disponibile în prezent”, a el scris . Robert Redfield, fost director al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, a declarat la CNN (cnn.com) pe 26 martie 2021 că „cea mai probabilă” cauză a epidemiei a fost un virus „scăpat din laborator”, deoarece se îndoia că un virus de la liliac ar putea a devenit un agent patogen uman periculos peste noapte, fără a avea timp să evolueze.
Dar care este până la urmă adevărul?