Un fost mare demnitar comunist, Ştefan Andrei, spunea în cartea sa, “I se spunea Machiavelli”, că vocabularul activ al lui Ceauşescu era alcătuit din aproximativ 500 de cuvinte, în vreme ce un vorbitor obişnuit al unei limbi materne utilizează, în medie, 2.500 – 3.000 de cuvinte (citiţi ami multe în acest articol: Vocabularul activ al lui Ceauşescu era doar de 500 de cuvinte, de 6 ori mai puţin decât cel al unui om obişnuit!).
Acum, într-o altă carte, „Apostolii epocii de aur”, aflăm un alt secret despre fostul dictator, Nicolae Ceauşescu, mai precis referitor la bâlbâiala sa. Vă amintiţi? Toată lumea care a trăit pe timpul comunismului în România, îşi aducea aminte că în timpul discursurilor sale, fostul secretar general al PCR era bâlbâit şi nu putea să spună 2-3 propoziţii fără să se bâlbâie. Era o problemă din naştere sau una dobândită?
Se ştie că Ceauşescu, a fost arestat şi încarcerat în 1936, în penitenciarul de la Doftana, fiind acuzat de activitate comunistă. După ce a fost eliberat, în 1940, Nicolae Ceauşescu a fost din nou arestat şi condamnat la 3 ani de închisoare pentru continuarea propagandei comuniste, fiind de data asta încarcerat în închisoarea de la Jilava, de unde a fost mutat la Caransebeş şi ulterior la Văcăreşti. Până la data de 23 august 1944, tânărul Ceauşescu mai petrece 1 an în lagărul de la Târgu Jiu.
Cât timp fusese închis la Doftana, există legenda că Ceauşescu fusese bătut de colegii de închisoare, pentru că mâncase din mâncarea lui Osman, tovarăşul său de celulă, care era bolnav. Şi se pare că bâlbâiala i se trăgea de aici, ca urmare a bătăii dobândite…