Una dintre cele mai mari scriitoare din istoria literaturii române este, fără îndoială, Cella Serghi, născută în Constanţa, din părinţi bulgari, în anul 1907. Ea este cunoscută mai ales pentru romanul „Pânza de păianjen” (1938). Deja măritată la vârsta de 20 de ani cu inginerul Alfio Seni, ea divorţează nu peste mult timp, pentru a se recăsători cu judecătorul Ion Bogdan.
Însă, marea dragoste a vieţii ei a fost cea pentru scriitorul Camil Petrescu. Cella s-a îndrăgostit iremediabil de Camil în anul 1928. Dragostea o făcea să caute orice motiv pentru a sta în preajma scriitorului. Adesea, Cella îl aștepta dimineața pentru a-l conduce la Capșa, un cunoscut local din București, unde Camil Petrescu obișnuia să citească zilnic ziarele. ”Simţeam că abia aşteaptă să rămână singur să-şi răsfoiască ziarele. Totul îl interesa. Pe mine, doar el. Nu mă chema să intru, să stăm de vorbă. Despre ce am fi putut vorbi acolo în auzul, în văzul tuturor? Odată m-a întrebat, cu totul neaşteptat: «Când vii la mine?»”, a mărturisit scriitoarea.
Deşi iubirea nu era reciprocă, Cella îşi dorea foarte mult să fie cerută de soţia de Camil. „Camil mă privea uneori ca de pe alt ţărm, alteori parcă era gata să mă îmbrăţişeze. Într-o clipă mă tachina, începea să se joace cu mine, să mă chinuie şi să mă descompună ca pe o jucărie, ca să-mi cunoască toate rotiţele, să fie ale lui.”
Totuși, scriitorul și jurnalistul Mihail Sebastian a readus-o pe Cella cu picioarele pe pământ, explicându-i că o relație cu Camil Petrescu ar fi nepotrivită. Soția unui scriitor trebuie să fie supusă, ascultătoare, discretă, tăcută, retrasă, gospodină și care să nu îl întrerupă atunci când creează, iar Cella nu se identifica deloc cu această tipologie.
Într-un ultim interviu acordat la vârsta de 85 de ani (în anul 1992), Cella Serghi se destăinuie cu privire la relaţia cu Camil Petrescu: „Când eram tânără, mi se părea că dovada cea mai sigură că un bărbat te iubeşte este să te ia de nevastă. Pe Camil îl vedeam zilnic şi totuşi nu mă cerea de nevastă (aş fi fost în stare să divorţez şi să mă căsătoresc cu el). Mai târziu am înţeles de ce n-o făcea: era pasionat de filosofie, era sărac… Şi-i mai bine că nu s-a realizat această dorinţă a mea, căci, probabil, n-aş mai fi fost eu, ci doar „fosta nevastă a lui Camil Petrescu”.
Tot în acelaşi interviu excepţional, Cella Serghi mai aduce aminte de o altă dragoste neîmplinită – cea faţă de scriitorul Ion Biberi (cel care a fost şi medic psihiatru): „Vă mai fac o confidenţă, căci acum pot s-o fac! Am mai fost îndrăgostită de un scriitor, care ar fi dorit şi el să se căsătorească cu mine. Nu s-a întâmplat aşa şi mă bucur că nu s-a întâmplat, pentru că aş fi făcut-o să sufere pe soţia lui, o femeie deosebită. Iar eu, ce aş fi fost eu?! Doar „fosta nevastă a lui Ion Biberi”! Această poveste de dragoste este redată în romanul scris în anii ’80, „Aceasta dulce povară, tinereţea”, şi în care sunt prezentate epistolele adevărate dintre Cella şi Ion (ambii erau căsătoriţi cu alte persoane când s-au îndrăgostit).
Până la urmă, oricând în viaţă există mari iubiri ce nu sunt nicicând împlinite…