Niccolo Paganini (1782-1840) a fost un binecunoscut violonist și compozitor italian. Este considerat unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile, având o intonație și o tehnică inovativă perfectă.
Geniul său muzical precum și viața sa aventuroasă au inspirat multe legende care au făcut să crească faima acestui neîntrecut violonist. Se spune că, aflându-se la Livorno în preziua unui concert în jurul căruia se făcuse multă publicitate, Paganini are neșansa să piardă la cărți toți banii pe care îi avea asupra lui. Jucător înrăit, el pune în joc și vioara cu care urma să concerteze. O pierde și pe aceasta.
Un negustor, mare iubitor de muzică, îi împrumută un Guarnieri autentic, o piesă rară, fabricată în 1730. Recitalul este un adevărat triumf, violonistul întrecându-se pe sine. Se spune că ovațiile au fărâmițat pe alocuri tencuiala sălii. Bisurile s-au repetat iluminând catedrala unei nopți întregi. Când, în sfârşit, epuizat, Paganini s-a putut descleşta din strânsoarea publicului fascinat de sunetele sublime ale unei viori și a vrut să înapoieze instrumentul proprietarului său, acesta nu acceptă să o mai primească în niciun chip. „Păstreaz-o, vioara asta îți aparține. Mi-e rușine s-o mai ating. N-aș fi crezut niciodată că țin în casă o vioară fermecată!” Artistul nu s-a mai despărțit niciodată de acest instrument, care a vrăjit ani de zile pe iubitorii de muzică și căruia i-au fost atribuite puteri supranaturale.
Paganini își subjuga pur și simplu auditoriul. Cu o tehnică desăvârșită, cu un simț muzical ieșit din comun, el scotea din faimosul instrument sunete nemaiauzite. După un concert dat la începutul anului 1828, unii spun că din vioara artistului ieşeau pur și simplu aburi roșii, că un fior cuprinse auditoriul şi că un duh necurat a înglobat întreaga sală. Arcuşul viorii ar fi fost călăuzit chiar de diavolul în persoană!
Aceste legende îi măreau faima lui Paganini, iar el nu încerca să dezmintă astfel de teribile închipuiri, mai ales că epoca e traversată de romantism și imaginea artistului damnat efoarte la modă.
Semnele unei boli, considerată și ea destul de ciudată, sunt din ce în ce mai apăsate, astfel că marele violonist caută tot mai mult soarele Italiei. Nu poate însă să nu răspundă invitațiilor de a concerta în mari orașe de pe continent, astfel că acceptă să dea un recital la Opera din Paris (unde printre spectatori se află nu mai puțin celebrii Rossini și Meyerbeer).
Aceștia, amintindu-și de concertul din seara de 6 martie 1831, au scris că a fost de-a dreptul uluitor și că arta lui întrece orice imaginație. Paganini și-a uimit intr-adevăr contemporanii. Superlativele au fost singura posibilitate de a schița portretul neîntrecutului violonist. Desigur, cum nu existau mijloace tehnice de înregistrare, nu ne rămâne pentru judecată decât mărturia contemporanilor precum și paginile sale componistice care pun în continuare mari probleme virtuozilor arcușului.
Ros de boală, Paganini se stinge din viață la 27 mai 1840 la Nisa. Municipalitatea Nisei, care și ea devine celebră peste noapte pentru acest gest, refuză să acorde un loc de îngropăciune ilustrului muzician. Numai intervenția hotărâtă a papei a făcut ca neliniștitul violonist să-și afle în sfârșit un loc de odihnă. Mai marii orașului erau sufocați de imaginea unui Paganini care își vânduse sufletul diavolului…