Pe 4 martie 1977, seara, un cutremur devastator lovi România. Mii de persoane îşi pierdură viaţa în dezastru, printre care şi mari personalităţi artistice, ca de exemplu iubitul actor Toma Caragiu. Ce s-a întâmplat cu el în fatidica zi şi cum de-a ajuns să-şi piarda viaţa, putem afla dintr-o revistă din anul 1984, din care am extras următoarele idei principale:
* Vineri, 4 martie 1977. Toma era liber: nu avea spectacol, repetiție, filmare, înregistrare, probă, lectură, vizionare și nici vreo altă obligație.
* Ora 9:30. Se urcă în mașină cu soția și pleacă la casa sa de la țară, la Periș.
* Ora 12. Decide să-i facă o vizită la Titu vechiului său prieten, Chiriţă. Acesta îi primește pe amândoi cu toată afecțiunea și îi reține la masă. Toma, ca de obicei, povestește, râde, cântă, e în vervă și îi fascinează pe meseni, ca nimeni altul. Din glumă în glumă, e provocat la o partidă de biliard, provocare pe care o acceptă cu bucurie.
* Ora 15. Soția sa se plictisește și îl anunță că intenționează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma o privește mirat, tăcut, într-un mod atât de straniu, încât femeia se simte obligată să-l întrebe: „Ce te uiți așa la mine, de parcă ți-ai lua adio?! Te sun la nouă şi jumătate acasă”.
* Ora 18:30. Unul din mesenii aflați la Chiriță se oferă să-l aducă în București cu mașina sa. Sosiți în fața casei nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă în poartă, ba chiar și lângă ușa liftului până să-și ia rămas bun. Actorul se urcă în apartamentul său, de la etajul 2.
* Ora 19:15. Telefonează lui Geti, spunându-i că a adus de la Titu niște ficăței de pasăre proaspeți și o roagă să-l trimită pe Dragoș pentru a-i preda pachetul.
* Ora 19:22. Îl sună pe Cristian Popișteanu (directorul revistei „Magazin istoric”) care mărturiseşte mai târziu: „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar știam că are încă atâtea de făcut în lungul său drum. Vocea lui era mai stenică decât oricând, glumele lui erau mai firești ca niciodată; doar tandrețea, grija și încurajările lui pentru refacerea sănătății mele erau mai copleșitoare ca până atunci. M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înștiința că joacă în „O scrisoare pierdută” duminică 6 martie, în matineu, la ora 10. Mă anunța că se pregătea să apară la o festivitate sâmbătă seara”.
* Ora 19:30. Telefonează lui Alexandru Bocăneț (regizor de film) anunțându-l că e acasă și că-l invită la el să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor.
* Ora 19:35. Îl sună Nicolae Susan, și îi roagă să accepte a-i fi naș la apropiata nuntă. Toma îl poftește la el: „Voi trece pe la ora zece, cu fata…”, spune Susan.
* Ora 19:50. Soneria de la intrare. Actorul iese grăbit din baie, cu halatul pe el și se duce să vadă cine e. Dragoș. Nenea Toma îl roagă să coboare cu Puși la plimbare.
* Ora 20:00. Dragoș revine cu cățelul și îl găsește pe Toma îmbrăcat, cu cămașă roșie, cu blugii prinși cu o centură lată, cu cataramă sub burtă și ghetele lui elastice de antilopă. Îi dă băiatului pachetul adus de la Titu și vrea să-l trimită acasă, dar acesta îl roagă să-l mai lase puțin. „Aștept pe cineva, e târziu”, insistă Toma, dar cedează la privirile rugătoare ale nepotului.
* Ora 20:10. Coboară la barul „Continental” să cumpere două sticle de apă minerală și țigări. Barul nu era încă deschis, dar Toma, fiind de-al casei și iubit de toți cei din bloc, e servit de îndată.
* Ora 20:25. Îl sună la telefon Sergiu Verona, propunându-i să ia masa împreună la „Capșa“.
* Ora 20:30. Soseşte Alexandru Bocăneț și povestește, în timp ce-și scoate șapca și pardesiul, că primul său lungmetraj „Gloria nu cântă”, în care Toma deține rolul principal, a ieșit din laborator. Actorul pune pe masă o sticlă de whisky, spre a ciocni în cinstea evenimentului, toarnă în două pahare, deși Alexandru nu bea, și-l poftește pe oaspete să ia loc într-unul din fotoliile sufrageriei
* Ora 20:40. Telefonează din nou Verona, spre a-i spune că a sosit la Capșa și că-l așteaptă.
* Ora 20:55. Sună la ușă Nicolae Susan cu logodnica sa, poeta Doina Caurea. Au reușit să-și rezolve treburile mai devreme. Toma face prezentările, le oferă scaune și, scoțând încă două pahare, le toarnă noilor veniți.
* Ora 21:00. „E târziu, Dragoș, întinde-o acasă”, spune hotărât unchiul și, după ce copilul își ia rămas bun, îi dă un șut în spate, ca un îndemn hazliu să se grăbească.
* Ora 21:10. Telefonează Mariana Calotescu, pentru a-l propune, din partea regizorului Virgil Calotescu, rolul principal în filmul „Un autobuz pentru moarte” (devenit apoi „Operațiunea Autobuzul”).
* Ora 21:15. Sună telefonul. Mama lui Toma se interesează dacă Dragoș a plecat. „Adineauri”, îi răspunde Toma. „Și tu ce faci, măgăruș?” îl întreabă mama. „Mai am puțină treabă și mă duc pe la teatru…”
* Ora 21:20. Orașul se cutremură apocaliptic. Musafirul său, Alexandru Bocăneţ, era pe picior de plecare, iar Toma Caragiu îl conducea. Când clădirea a început să se miște, cei doi au fugit pe scări – primele care s-au surpat. Imobilul s-a năruit apoi până la etajul trei. N-au avut nicio şansă…